MENIU

„Ca să nu apară confuzii!” Edi Iordănescu, clarificări cu privire la ofertele primite de la Craiova și FCSB

Edi Iordănescu a fost unul dintre cei mai curtați antrenori români în sezonul trecut, cât timp s-a aflat pe banca celor de la Gaz Metan Mediaș, echipă pe care a reușit să o califice în play-off-ul Ligii 1.

Tânărul tehnician a fost ofertat atât de FCSB cât și de Craiova, însă a ales să respingă atunci ofertele pentru a-și duce la capăt contractul cu formația Gaz Metan Mediaș.

Iordănescu a dezvăluit însă că ofertele primite de la cele două cluburi nu sunt de actualitate. Acesta susține că avusese discuții cu patronii celor două cluburi cu mult timp înainte.

„Ca să nu apară confuzii. Mie nu îmi place să vorbesc despre lucruri din trecut. Eu cu Craiova am vorbit iarna trecută, am avut discuții, dar eu eram la Mediaș și aveam o clauză de reziliere a contractului, eram la 4 meciuri de play-off și îmi doream să rămân în continuare. Doream să nu leg două colaborări întrerupte, să produc această performanță de a ajunge în play-off.

Cu FCSB e o poveste de un an și ceva. Am fost la reședința patronului și am discutat mai mult timp. E o chestie din trecut și rămâne acolo”, a spus Edi Iordănescu, fostul antrenor al celor de la Gaz Metan Mediaș, potrivit Digi Sport.

Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.

Mai multe articole despre:
edi iordanescu craiova fcsb liga 1