MENIU

A murit după ce Simona Halep a câștigat trofeul la Roland Garros

Un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Satu Mare, a murit după ce Simona Halep a cucerit trofeul de la Roland Garros.

Bărbatul, pe numele său Attila Ganea, a văzut finala de la Paris alături de amici, la o piscină. După ce Simona Halep a câștigat meciul cu Sloane Stephens, de bucurie, toți s-au aruncat în piscină.

Din păcate, Attila a sărit imprudent și s-a lovit cu capul de fundul bazinului. A reușit să iasă din apă, dar a acuzat dureri mari de cap și în zona cervicală.

Nu cerut intervenția medicilor și s-a dus să doarmă, potrivit gsp. După câteva ore s-a trezit, dar i s-a făcut rău și a fost dus imediat la Spitalul Județean de Urgență din Satu Mare. A fost operat, însă nu a rezistat intervenției și a decedat.

Attila Ganea urma să facă nunta în toamna acestui an.

Simona Halep, 26 de ani, a câștigat sâmbătă, 9 iunie, primul ei Grand Slam, după 40 de ani de la succesul Virginiei Ruzici, tot la Roland Garros.

Simona Halep a învins-o în finala de la Roland Garros pe Sloane Stephens (10 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-1.

Mai multe articole despre:
Roland Garros Simona Halep a murit Attila Ganea