MENIU

Dosar penal pentru o gravidă din Constanța, infectată cu COVID-19. Tânăra a ieșit la plimbare cu prietenele

gravida constanta

O tânără din Constanța, însărcinată și infectată cu noul coronavirus, s-a ales cu dosar penal după ce a plecat din izolare să se plimbe, însoțită de prietenele sale. Tânăra a fost luată de pe stradă de către echipajul medical și internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. La rândul lor, prietenele care o însoțeau au fost băgate în carantină, informează Realitatea PLUS.

În prezent, stare sa de sănătate a femeii este bună. 

Se pare că femeia se întorsese din străinătate și se afla în izolare la domiciliu. Ea a mers la spital pentru investigații de rutină, unde s-a stabilit ca sarcina este bine. I s-a făcut totuși un test pentru depistarea unei posibile infectări cu noul coronavirus, iar testul a ieșit pozitiv.

După aflarea rezultatului, gravida s-a intors acasă și a ieșit la plimbare cu două prietene. Ea le-a spus oamenilor legii că i se făcuse rău și merge la spital. Totuși, pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, iar cele două prietene ale sale au fost duse în carantină, mai artă sursa citată.

Mai multe articole despre:
gravida constanta dosar penal plimbare