Recuperarea permisului de conducere, misiune imposibilă dacă ai datorii la stat. Ce se întâmplă dacă amenda este primită în altă localitate?
Ministrul Dezvoltării susține că măsurile drastice care-i vizează pe șoferii care nu își achită amenzile de circulație în termen de un an nu fac decât să corecteze o nedreptate. De asemenea, Cseke Attila e explicat și ce se întâmplă în situația în care șoferul sancționat are restanțe în altă localitate.
Cseke Attila a explicat că șoferii cărora li se suspendă permisul îl vor putea recupera doar după ce își plătesc toate taxele către stat:
„Dacă ți s-a reținut permisul și vrei să îl recuperezi, trebuie să ai toate datoriile locale achitate. De exemplu, dacă ești domiciliat în București și ai primit o amendă în Timișoara, aceasta intră în bugetul Timișoarei doar dacă o plătești acolo; altfel, suma ajunge în bugetul Bucureștiului. Așadar, ești urmărit fiscal în funcție de domiciliu, chiar dacă sancțiunea a fost aplicată în alt oraș din țară”, a spus ministrul la un post TV.
Cseke Attila a mai precizat că nu este corect ca numai unii să dea dovadă de spirit civic și să-și plătească dările, în timp ce alții să le neglijeze ani la rând.
"O parte dintre ei sfidează, o parte dintre ei s-ar putea să fie din motive sociale, dar și atunci poți să faci comparație și să vezi că și alte persoane cu o situație financiară nefericită totuși achită”, a declarant ministrul Dezvoltării.