MENIU

13 autovehicule implicate într-un accident în lanț pe A3. Trafic blocat - Vizibilitatea extrem de redusă în zonă din cauza ceții

Accident A3/ Captură video România 24

Un accident în care au fost implicate 13 autovehicule a avut loc. marți dimineață, pe A3 Turda-Borș, la kilometrul 15, informează Infotrafic. Șase persoane au fost rănite și se află în evaluare medicală la fața locului. Circulația este blocată pe sensul de mers Turda-Borș. Polițiștii atrag atenția asupra faptului că vizibilitatea în zonă este sub 200 de metri și pe alocuri chiar sub 50 m din cauza ceții.

Opt mașini, două TIR-uri și o autocamionetă s-au ciocnit, fapt pentru ca circulația a fost blocată. 

”Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A3 Turda-Borș, la kilometrul 15, în zona localității Turda, județul Cluj, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate 13 autovehicule (8 autoturisme, 2 autotrenuri și 1 autocamionetă). Din primele informații au rezultat 6 victime, rănite ușor la prima vedere, care sunt în evaluare medicală la fața locului. Circulația rutieră este blocată pe sensul de mers Turda – Borș, valorile de trafic fiind ridicate. Se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în zonă circulându-se în condiții de ceață, care reduce vizibilitatea sub 200 metri, izolat sub 50 de metri”, transmite Centrul Infotrafic.

Mai multe articole despre:
accident carambol a3 trafic blocat ceata