MENIU

10 ianuarie, sărbătoare mare în calendarul ortodox. Credincioșii îl pomenesc pe Sfântul Grigorie

Pe data de 10 ianuarie, la doar câteva zile după Bobotează și Sf. Ioan, se face pomenirea celui între sfinți părintele Grigorie (Grigore), episcopul Nissei.

Acest Sfânt părinte a fost frate cu Sfântul Vasile cel Mare și a strălucit prin cunoștința filozofiei și prin râvna pentru credința ortodoxă, astfel acesta a fost și apărător al Bisericii lui Hristos.

Mergând la Constantinopol, împreună cu cei care se adunau la Sinodul al doilea Ecumenic, ca să lupte împotiva eresurilor păgâne, Grigore s-a dovedit apărător neîntrecut al dreptei credințe, biruind pe potrivnici prin puterea cuvintelor și prin dovezi din Scriptură.

Conform calendarului ortodox, tot în această zi, este pomenirea Sfântului Amonie și a Cuvinciosului Antipa de la Calapodești.

Mai multe articole despre:
sarbatoare crestina bor sfant