MENIU

Tratament modern pentru boala Parkinson în stadiu avansat

Boala Parkinson / SANADOR

Boala Parkinson este una dintre afecțiunile care schimbă treptat ritmul vieții. De aceea, adaptarea la fiecare nouă etapă a bolii presupune informare, comunicare și încredere în medic și acces la soluții terapeutice moderne. Când boala ajunge într-un stadiu avansat, iar simptomele nu mai pot fi controlate prin schema obișnuită de medicație, medicul poate recomanda un tratament pentru Parkinson ce include terapii avansate, asistate de dispozitive. Acestea pot reda pacientului controlul asupra mișcărilor și o calitate mai bună a vieții.  

Adrian are 64 de ani, iar de patru ani a fost diagnosticat cu boala Parkinson. Primele semne au apărut la 60 de ani, când a început să se confrunte cu dezechilibru la mers, rigiditate în mișcări și dificultatea de a înghiți, toate acestea fiind observate atât de el, cât și de cei din jur. După câteva luni de la debutul simptomelor, bărbatul s-a prezentat la neurolog și a efectuat teste specifice și un RMN cerebral. Diagnosticul de boală Parkinson a fost confirmat ulterior într-un centru universitar. Tratamentul medicamentos recomandat atunci i-a menținut simptomele sub control timp de patru ani.

În ultimele luni însă, tabloul clinic s-a agravat. Rigiditatea s-a accentuat, au apărut perioade lungi de blocaj motor și dificultăți la înghițire, ceea ce făcea dificilă inclusiv administrarea medicamentelor. Confruntat cu aceste schimbări, Adrian a căutat informații despre metode alternative de tratament disponibile pentru boala Parkinson în stadiu avansat și s-a programat la Spitalul Clinic SANADOR, unde a fost evaluat de Dr. Iulia Petre, medic specialist neurologie.

După analiza atentă a dosarului medical și a investigațiilor, inclusiv analize de laborator, EKG și imagistică cerebrală pentru confirmarea diagnosticul și excluderea altor forme de parkinsonism, medicul i-a prezentat opțiunile disponibile: tratament asistat de dispozitiv, respectiv o pompă cu apomorfină sau pompă cu levodopa/carbidopa/entacaponă și stimulare cerebrală profundă. Recomandarea specialistului a fost montarea unei pompe de apomorfină.

Dispozitivul, de mici dimensiuni, funcționează cu baterii și este conectat la un tub subțire fixat subcutanat, la nivel abdominal, prin care apomorfina este administrată continuu. Substanța potențează efectul dopaminei și reduce perioadele de off, când rigiditatea și imobilitatea se accentuează. Intervenția a fost una rapidă și a fost urmată de monitorizare, timp de o noapte. Adrian a primit instruire pentru utilizarea pompei și a observat ameliorarea simptomelor încă din spital: episoadele de blocaj s-au redus, iar tulburările de deglutiție s-au îmbunătățit vizibil.

În prezent, starea sa este mult ameliorată, se simte bine și revine periodic la control. Dacă evoluția bolii o va impune, bărbatul ia în calcul să apeleze și la celelalte opțiuni de tratament recomandate.

La SANADOR, pacienții cu afecțiuni neurodegenerative beneficiază de evaluare neurologică completă și investigați performante, precum RMN 3 Tesla, CT 128 slice, EEG, video EEG, electromiografie și, la nevoie, testare genetică sau RMN funcțional. Pentru boala Parkinson în stadiu avansat, sunt disponibile terapii asistate de dispozitiv, iar îngrijirea este completată de recuperare neurologică și suport psihologic, într-o manieră integrată, adaptată fiecărui pacient în parte.

Mai multe articole despre: