MENIU

Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov devine primul punct medical pentru transplant de țesuturi și organe din Ilfov

Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov devine primul punct medical pentru transplant de țesuturi și organe din Ilfov, după ce a primit acreditarea din partea Agenției Naționale de Transplant – Ministerul Sănătății Publice pentru efectuarea prelevarii și transplantului de organe, țesuturi și celule de origine umană în scop terapeutic.

Intervenția de prelevare de organe și țesuturi și transportul spre centrele de transplant, unde se va efectua intervenția de transplant, vor fi realizate de către echipele medicale de la nivelul unității medicale, transmite Consiliul Județean Ilfov.
 
Echipa medicală care se va ocupa de identificarea și declararea potențialilor donatori aflați în moarte cerebrală este formată din managerul interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov, dr. Vasile Lungu, medic primar chirurg, doctor in stiinte medicale și coordonator al unei echipe de prelevari hepatice de la Institutul Clinic Fundeni, în colaborare cu directorul executiv al Agenției Naționale de Transplant, dr.Guenadiy Vatachki.