Migrena, mai mult decât o durere de cap
Simptomele migrenei sunt mult mai serioase decât cele ale unei simple cefalee. Durerile sunt pulsatile și se pot manifesta doar pe o parte a capului sau pot cuprinde capul cu totul. De multe ori, vin însoțite de greață, vărsături, amețeală și sensibilitate extremă la lumină și la sunet. Alte semne care preced sau apar o dată cu migrena sunt tulburările vizuale, amorțelile în zona feței sau a membrelor și dificultatea de a vorbi.
Crizele de migrenă pot dura ore sau chiar zile întregi și pot deteriora calitatea vieții. Ele pot afecta pe oricine, dar sunt mult mai des întâlnite la femei decât la bărbați.
Stresul, schimbările hormonale și moștenirea familială sunt câteva dintre cauzele migrenelor. Pot fi combătute cu medicamente analgezice sau antimigrenoase recomandate de medic. Ar putea ajuta la prevenirea migrenelor schimbările în stilul de viață, care să includă mișcare, masaj, fizioterapie.
Ai grijă de tine!
Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro.
Mai multe articole despre: