MENIU

Ce antibiotice se dau pentru 48 de ore fără rețetă? Lista a fost publicată în Monitorul Oficial

Medicamentele acoperă un spectru larg de afecțiuni

Ministerul Sănătății a aprobat Ghidul farmacistului pentru consiliere și eliberare în farmacia comunitară a dozei de antibiotic pentru 48 de ore, fără prescripție medicală. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial și conține 85 de antibiotice (denumiri comune internaţionale – DCI) incluse într-o anexă a ordinului. 

„În concordanță cu DCI-urile aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 63/2024, cu modificările şi completările ulterioare, şi care pot fi eliberate de către farmacist pentru 48 de ore fără prescripție medicală”. Afecțiunile vizate sunt infecția necomplicată a tractului urinar, durere acută în gât și abcesul dentar.

Documentul stipulează că farmaciștii pot elibera aceste doze de antibiotic și în alte situații excepționale: „În practica de zi cu zi, farmaciștii pot întâlni cazuri particulare în care aceștia vor utiliza propria experiență şi propriile cunoștințe, iar deciziile vor fi luate de comun acord cu pacientul, în funcție de evaluarea farmacistului, de nevoile acestuia şi cu respectarea prevederilor legale”.

„În baza simptomelor sau semnelor relatate de pacient, farmacistul nu stabilește un diagnostic, ci îi aduce în atenţie pacientului anumite aspecte care pot să indice o posibilă cauză a problemei de sănătate şi de asemenea subliniază întotdeauna importanta consultării unui medic”, se mai arată în ghid. Ghidul se va actualiza periodic, inclusiv prin completarea cu alte afecțiuni, pe măsură ce acestea vor fi evaluate şi elaborate în detaliu.
 
Mai multe articole despre:
antibiotice fara reteta 48 de ore farmacie