MENIU

Cum poate un manager general de companie să salveze o viață de copil

Cum poate un manager general de companie să salveze o viață de copil

Nașterea e unul dintre cele mai importante momente din viața unui cuplu. Se spune că sentimentul matern este unic şi nu poate fi descris în cuvinte. Orice mamă care aşteaptă naşterea bebeluşului ei are emoţii greu de stăpânit, dar când este vorba despre gemeni emoțiile se dublează.

Elena își dorea foarte mult să devină mămică. A aflat că va fi mamă de gemeni la 34 de ani, după multe încercări. Știa că nu va fi o sarcină ușoară. Dar primele semne că va naște prematur au luat-o prin surprindere. Se întâmpla la începutul anului, la 27 de săptămâni de sarcină. A născut la Buzău, orașul în care locuiește. Dar pentru că spitalul de acolo nu avea dotările suficiente și nici expertiză să îngrijească prematuri extremi, au fost transferați de urgență la Maternitatea Filantropia din București.

Primul născut a fost Matei, cu o greutate de 1.000 grame. David este ce de-al doilea născut, la 1 minut după frățiorul lui, și a cântărit 950 de grame.

Fiind cu mult sub greutatea normală, cei doi micuți au fost găzduiți de același incubator. Nu puteau să respire singuri și au necesitat intubație și ventilație încă din sala de nașteri.

La Filantropia, micuții au stat o perioadă într-un incubator de ultimă generație donat de Organizația Salvați Copiii. Elena este recunoscătoare pentru șansa pe care copiii ei au primit-o, de a fi ajutați de o echipă extraordinară de medici și de echipamentele de la Maternitatea Filantropia.

Cei doi micuți au început să ia treptat în greutate și au trecut cu succes prin toate complicațiile prematurității. După 75 de zile de stat în terapie intensivă, cu suișuri și coborâșuri, timp în care echipa medicală a devenit o a doua familie, au ajuns să cântărească peste 2500 de game, să fie dezvoltați normal și au plecat, fericiți, acasă.

Acum Matei și David sunt doi copii veseli și activi, iar familia întreagă așteaptă primul Crăciun împreună.

Viața celor doi gemeni este în prezent una fericită, asta și datorită dotărilor de ultimă generație din spitalul bucureștean. Maternitatea Filantropia este una dintre 58 de maternități și secții de nou-născuți din întreaga țară echipate de Salvați Copiii în ultimii trei ani cu aparatură medicală în valoare de 7.300.000 de lei.

Cum pot ajuta companiile: 20% din impozitul pe profit

Salvați Copiii continuă activitatea de dotare a maternităților, prin care dă o șansă la viață copiilor născuți prematur din orice colț al țării. Pentru aceasta este nevoie de continuarea acestor eforturi. De aceea, Salvați Copiii are în plan dotarea altor 15 maternități, și, în acest scop, lansează un apel către companiile din Romania de a direcţiona 20% din impozitul pe profit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente a maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi din România.

Persoanele juridice care doresc să sprijine acest demers pot descărca formularul precompletat cu datele de identificare ale organizaţiei de la adresa http://salvaticopiii.ro/upload/p0004000300000003_Contract_sponsorizare_douazeci_la_suta_2015.pdf. Trebuie menționat faptul că această cheltuială este deductibilă, costurile pentru companii fiind zero.

Important de știut, suma direcționată nu poate fi mai mare de trei la mie din cifra de afaceri, iar plățile trebuie făcute până la 31 decembrie 2015, pentru ca suma să poată fi scăzută din impozitul pe profit aferent anului fiscal.
Mai multe informatii pe www.salvaticopiii.ro, la mara.niculescu@salvaticopiii.ro, Director financiar, si la 0744360915.

Mai multe articole despre:
donaţii Salvaţi Copiii manager companie