MENIU

Zgonea: PSD se îndreaptă către prăpastie. Rămân membru fidel chiar dacă voi fi demis

PSD se îndreaptă către prăpastie, a afirmat, luni, președintele executiv al partidului, Valeriu Zgonea, adăugând că sunt suficienți de mulți cei care pot prelua șefia interimară a social-democraților.

"Astăzi împăratul este gol. PSD se îndreaptă cu paşi repezi şi cu ochii închişi către prăpastie. Este datoria mea să spun lucrurilor pe nume. Funcţia aceasta pe care mi-au dat-o colegii mei într-un congres mă obligă să blochez moartea partidului sub povara problemelor unor lideri. Este de datoria mea să spun ceea ce cred şi ceea ce simt. Nimeni nu poate să mă oblige, să mă oprească din această credinţă pe care o am. De peste 20 de ani de când sunt în partid', a declarat Valeriu Zgonea, înaintea şedinţei BPN.

El a mai spus că nu intenţionează să reununţe la funcţiile pe care le deţine şi că îi lasă pe colegii săi să ia o decizie dacă îi retrag sprijinul politic sau nu. "Nu eu am venit şi nu m-am ales singur în funcţia de preşedinte executiv sau preşedinte al Camerei Deputaţilor. Am fost ales într-un congres şi apoi în plenul Camerei. Principiile şi valorile mele au corespuns atunci cu principiile şi valorile PSD. Dacă azi nu mai corespund, este de datoria colegilor mei să ia o decizie. De aceea eu mă supun deciziei lor, în aşa fel încât ei să decidă ce trebuie să facă şi cine trebuie să fie în funcţia de preşedinte executiv sau preşedinte al Camerei Deputaţilor", a mai precizat preşedintele executiv al social-democraţilor.