MENIU

Victor Ciorbea a demisionat din Senat

<p>Victor Ciorbea&nbsp;</p>

Senatorul PNL Victor Ciorbea şi-a anunţat, marţi, demisia din Senat, după ce a fost ales în conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

El a menţionat că face acest gest pentru a evita o situaţie de incompatibilitate.

Vacantarea mandatului său a fost decisă de plen cu 114 voturi "pentru" şi patru voturi "împotrivă".

Victor Ciorbea a fost ales senator în colegiul uninominal 7 din Circumscripţia electorală nr.42 Bucureşti.

Plenul comun al celor două Camere a aprobat săptămâna trecută numirea lui Mişu Negriţoiu în funcţia de preşedinte, membru executiv al Consiliului ASF şi a lui Victor Ciorbea în funcţia de membru neexecutiv al Consiliului ASF. Numirile în funcţie au fost făcute pe durata rămasă a mandatului şi se aplică de la 1 mai 2014.

Votul a fost secret, cu buletine de vot.

Parlamentarii PDL au părăsit şedinţa în semn de protest faţă de nominalizarea lui Ciorbea. De altfel, PDL a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu această numire, CC urmând să ia în discuţie sesizarea în 30 aprilie.