MENIU

Ungureanu: Ponta și-a asumat în Parlament răspunderea pe o compunere populistă

Ungureanu: Ponta și-a asumat în Parlament răspunderea pe o compunere populistă / Foto: MEDIAFAX

Președintele partidului Forța Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, consideră că premierul Victor Ponta și-a asumat în Parlament răspunderea ''pe o compunere populistă'' și precizează că va vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului.

"Ponta și-a asumat în Parlament răspunderea pe o compunere populistă. Aceleași minciuni socialiste despre performanțele economice din timpul mandatului domniei sale. Nimic despre numărul mare al șomerilor sau insolvențelor. Am așteptat un program politic, n-am înțeles nimic din ce urmează să facă acest nou guvern. În primul rând în calitate de cetățean român nu pot să accept o asemenea atitudine de sfidare. Și voi fi cu siguranță unul dintre parlamentarii care vor semna moțiunea de cenzură împotriva noului guvern'', a declarat Ungureanu, potrivit unui comunicat transmis, marți, AGERPRES.

El susține că social-democrații fac ''propagandă socialistă'' și cere Executivului să explice creșterea economică și, în context, rectificarea deficitului.

''Dacă asistăm la o creștere economică peste așteptări, cum este posibil atunci să avem venituri sub așteptări? Veniturile disponibile au scăzut, consumul a stagnat, noi nu simțim această creștere economică. Încetați să mai mințiți populația. Să ne mai explice noul guvern cum este posibil ca în contextul acestei creșteri economice să asistăm la un deflator mai mic decât IPC și la rectificarea deficitului de la 2,2% la 2,5%'', conchide Mihai Răzvan-Ungureanu.