MENIU

Unde își petrece Klaus Iohannis ziua de naștere

Președintele Klaus Iohannis împlinește astăzi 56 de ani. Șeful statului își sărbătorește ziua de naștere la vila de protocol de la Neptun, în mijlocul familiei, anunță Realitatea Tv.

 De ziua sa de naştere, preşedintele Klaus Iohannis se află, alături de soţia sa, Carmen Iohannis, în staţiunea Neptun, la vila de protocol, unde potrivit unor surse locale ar fi ajuns încă de vineri seară. Şi liderii PNL se află, sâmbătă, pe litoral, Alina Gorghiu, Vasile Blaga şi Cătălin Predoiu participând în cursul dimineţii la lansarea cărţii lui Puiu Haşotti, la Constanţa. De altfel, copreşedintele PNL Alina Gorghiu i-a transmis şefului statului "La mulţi ani", scrie Mediafax

Întrebată dacă va participa la sărbătorirea zilei de naştere a şefului statului, Gorghiu a răspuns: "Eu nu, dar îi urez «La mulţi ani». Astăzi este ziua domnului preşedinte, îi urez şi eu, alături de Vasile Blaga, toate cele bune".

Iată ce a scris Klaus Iohannis, pe site-ul său de campanie, cu referire la familia sa: 

”M-am născut pe 13 iunie 1959, la Sibiu, într-o familie modestă de saşi transilvăneni. Deși părinții mei au emigrat în anii '90 în Germania, eu am ales să rămân în Sibiu. Am urmat cursurile Facultății de Fizică din cadrul Universității "Babeș Bolyai" din Cluj Napoca și, începând cu anul 1983, mi-am îndeplinit visul de a mă afla de cealaltă parte a catedrei la liceul în care am studiat. Am predat la mai multe şcoli şi licee din Sibiu, inclusiv la Colegiul Național “Samuel von Brukenthal”, după care, până în anul 2000, am activat ca inspector general în același domeniu educațional care mi-a adus cele mai mari satisfacții”, scria președintele pe site-ul său de campanie.