MENIU

Udrea: Toţi vor electoratul lui Băsescu. Doar cu votanţii PSD, Ponta nu ajunge preşedinte

<p>Elena Udrea acceptă provocarea "Ice Bucket Challenge"</p>

Convinsă să calce pe urmele lui Traian Băsescu, Elena Udrea îşi pune mari speranţe în electoratul preşedintelui. Şi nu ar fi singura. Invitată, marţi seara, la Realitatea TV, Elena Udrea a declarat că toţi candidaţii îşi doresc electoratul lui Băsescu, chiar dacă nu o recunosc. Totodată, Udrea a vorbit despre motivele care au dus la schimbarea candidatului PMP Cristian Diaconescu.

"Vom afla în zilele următoare (dacă Traian Băsescu o susţine pentru a candida la Cotroceni, n.r.), când preşedintele însuşi va spune punctul de vedere şi pe cine susţine. Ce putem remarca, în schimb, că este o mare aglomeraţie. Toată lumea vrea să fie susţinută de Traian Băsescu, toată lumea vrea electoratul său, dar se feresc să o spună direct. Mă refer aici la candidaţii de pe zona de centru-dreapta. Sunt convinsă că şi Ponta şi-ar dori ca cei care sunt votanţi Băsescu să voteze cu el pentru că, altfel, doar cu votanţii PSD, nu ajunge preşedinte. Noi, cei de la Mişcarea Populară, şi eu, ca şi candidat al PMP, am afirmat de la început că da, suntem cei care dorim să continuăm reformele începute de Traian Băsescu în România. Ca urmare, este firesc să-mi doresc ca electoratul preşedintelui să fie cel care votează cu mine sau să fiu candidatul care convinge electoratul preşedintelui să voteze în alegerile din această toamnă", a spus Elena Udrea, la "Prime Time News".

Întrebată dacă electoratul preşedintelui Băsescu este suficient să o aducă în turul 2, Udrea a replicat: "Este necesar electoratul preşedintelui, nu numai pentru mine, pentru orice candidat de centru-dreapta din Opoziţie să aibă electoratul, să fie trimis în turul 2. Fără acest electorat, niciun candidat de centru-dreapta nu poate câştiga alegerile. Doar acest electorat desigur nu este suficient. De aceea PMP a schimbat candidatul înainte de începutul competiţiei, lucru pe care l-au făcut şi celelalte partide, pentru că analizând dacă, la momentul acesta, cu candidatul pe care-l aveam putem să atingem obiectivul de a intra în turul 2, am constatat că avem nevoie de un candidat care să poată lua cât mai mult din voturile preşedintelui Traian Băsescu, să ia toate voturile PMP şi să poată să aducă şi un electorat în plus."

"Victor Ponta nu are cum să câştige aceste alegeri fără un electorat de dreapta. El cu siguranţă că s-ar bucura foarte tare dacă, prin absurd, electoratul preşedintelui ar vota cu el în turul 2. Pentru că doar cu 30%, cât îi poate oferi PSD, Victor Ponta nu ajunge preşedinte. În turul 2, toţi candidaţii se vor lupta să ia din electoratul preşedintelui, indiferent acum cât de mult încearcă să se dezică sau să se separe de preşedinte. Ca urmare, cred că electoratul preşedintelui va face diferenţa şi va da viitorul preşedinte al României", a mai spus Udrea.