MENIU

Udrea cere DEMISIA LUI PONTA "pentru implicare în traficul de influență în cazul Duicu"

Udrea cere DEMISIA LUI PONTA 'pentru implicare în traficul de influență în cazul Duicu'/ Foto: MEDIAFAX

Președintele PMP, Elena Udrea, a cerut luni demisia premierului Victor Ponta, despre care afirmă că, potrivit referatului procurorilor anticorupție, este implicat într-un caz de trafic de influență în ceea ce-l privește pe fostul președinte al Consiliului Județean Mehedinți Adrian Duicu.

"Mișcarea Populară îi cere demisia domnului Victor Ponta — nu avem nicio așteptare să și-o dea — însă, la numai câteva zile după ce Victor Ponta vota vesel în Parlament o declarație prin care cerea demisia de onoare a președintelui României pentru fapte pe care președintele nu le-a făcut, la numai câteva zile aflăm din referatul procurorilor DNA că domnul Victor Ponta este implicat în traficul de influență care s-a întâmplat în biroului lui de prim-ministru, prin aceea că a chemat personal la sediul Guvernului pe șeful Poliției, pe domnul Petre Tobă, pentru a-i cere să îi rezolve problemele baronului de Mehedinți, domnului Duicu", a spus Udrea.

Ea a arătat că PMP îi cere demisia prim-ministrului până când cercetările în acest dosar vor evolua și se vor cunoaște lucruri mult mai concrete despre ceea ce s-a întâmplat în biroul premierului Victor Ponta.

"În aceste condiții, în care încă o dată vedem lipsa de moralitate a prim-ministrului, îi cerem demisia cât mai repede, până când cercetările în acest dosar vor evolua și ne gândim că putem afla lucruri mult mai concrete din ceea ce s-a întâmplat în biroul domnului Victor Ponta în momentul săvârșirii traficului de influență", a mai declarat Elena Udrea luni, la finalul ședinței Consiliului Executiv Național al PMP.

Premierul Victor Ponta a declarat duminică, într-o conferință de presă la Kandahar, că nu l-a chemat niciodată la Guvern pe șeful IGPR, Petre Tobă, ca să îl întâlnească pe fostul președinte al Consiliului Județean Mehedinți Adrian Duicu, acuzat de DNA într-un dosar de corupție.

"Nu, nu l-am chemat niciodată să se întâlnească cu domnul Duicu și, de altfel, domnul Tobă este un polițist de mare valoare. Cred că prima dată a fost numit în funcție chiar de domnul Oprea, atunci când era ministru, și a fost și a declarat adevărul atunci când a fost chemat de procurori", a afirmat premierul, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor dacă l-a chemat pe Tobă la Guvern pentru întâlnirea cu Duicu sau pentru alte probleme legate de Poliția Română.


Mai multe articole despre:
Victor Ponta Elena Udrea Adrian Duicu