MENIU

Tudorel Toader, prima reacţie după dezbaterile din PE. Dă vina pe Parlament, pentru legile justiţiei

Tudorel Toader a declarat, miercuri, că ministerul ceruse avizul Comisiei de la Veneţia în draftul iniţial al proiectelor de modificare a legilor justiţiei, acesta fiind modificat în Parlament. Ministrul Justiţiei a precizat că niciuna din prevederile declarate neconstituţionale n-a plecat de la MJ.

"Nu am convingerea că s-a subliniat astfel încât toată lumea să înţeleagă. De la Ministerul Justiţiei am făcut două proiecte de lege în care am propus două proiecte de lege în care am propus modificarea legilor justiţiei, am făcut draftul în care urma să se solicite avizul Comisiei de la Veneţia. Comisia specială din Parlament a solicitat draftul, l-am dat electronic, tabelat, pe lege, a rămas la Comisie. Comisia a rupt proiectul în trei, a făcut trei proiecte şi mai departe este ceea ce ştim. Ce aş spune cu titlu personal este că dintre soluţiile legislative declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională în cele trei proiecte de legi, niciuna dintre propuneri nu a plecat de la Ministerul Justiţiei", a declarat Tudorel Toader, în cadrul unei conferinţe după dezbaterea din Parlamentul European, anunţă Mediafax.

Ministrul Justiţiei a precizat că întâlnirea cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia va avea loc miercuri, de la ora 14.00, pentru a vedea ce trebuie modificat în legile justiţiei.

Mai multe articole despre:
Parlament European tudorel toader