MENIU

TRAIAN BĂSESCU ACUZĂ: Clasa politică a ajuns inamicul Justiţiei

TRAIAN BĂSESCU ACUZĂ: Clasa politică a ajuns inamicul Justiţiei

Traian Băsescu i-a primit, marţi, la Palatul Cotroceni, pe noii absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii. Cu această ocazie, preşedintele a susţinut un discurs în care a criticat extrem de dur clasa politică din România. "A ajuns inamicul justiţiei", a spus Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu insistă. Codul Penal şi cel de procedură penală trebuie modificate prin ordonanţă de urgenţă. Acesta este principalul mesaj transmis din nou guvernanţilor de către şeful statului.

Traian Băsescu a profitat de întâlnirea pe care a avut-o cu viitorii magistraţi pentru a lansa un nou şir de critici aspre la adresa politicienilor, dar şi sfaturi pentru viitorii magistraţi.

"Asupra justiţiei a început să se exercite o presiune formidabilă din partea politicului. Când veţi constata că prin legi se impune de către politic diminuarea eficienţei sistemului de justiţie. Nu acceptaţi ca sistemul de justiţie din România să fie pus sub control politic. Nu acceptaţi să fie emise, tolerate, legi care sunt în favoarea infractorilor", a spus Traian Băsescu.