MENIU

Sorin Grindeanu, după eșecul discuțiilor dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan: Blocajul nu poate fi depășit fără să ținem cont de PSD - VIDEO

Grindeanu crede că impasul poate fi depășit/ Foto: Inquam Photos

Președinetele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi seară că blocajul creat în urma discuțiilor dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu poate fi depășit fără să se țină cont și de măsurile propuse de social-democrați. Grindeanu a afirmat că amânarea discuțiilor interne este un gest firesc, pentru că nu li se poate cere membrilor de partid să voteze "în alb".

"Eu sunt optimist și cred că vom găsi soluții în perioada următoare. PSD va trata constructiv lucrurile. Nu știu dacă se va ajunge la varianta unui premier tehnocrat. E un scenariu cu un mare dacă, dar depinde și cine el acel tehnocrat. Am prefera un acord politic și de aceea am propus acel acord politic la jumătatea acelei rocade", a afirmat Sorin Grindeanu, la scurt timp după o scurtă ședință în care social-democrații au decis să pună în repaus toate demersurile privind o eventuală intrare la guvernare.

UDMR e de acord cu varianta unei rotative la șefia guvernului

"UDMR a fost de acord cu rocada, acolo a fost vorba de altceva. Eu cred că este mult mai bună varianta rocadei decât varianta unui tehnocrat. Noi am spus în toate aceste săptămâni că venim cu propuneri și măsuri. Acum suntem în acest blocaj pe care îmi doresc să îl depășim, dar trebuie să ținem cont și de PSD. Noi aveam programat un vot extins. Colegii trebuiau să voteze știind măsurile fiscale și acordul politic. Niciuna din aceste măsuri nu este îndeplinită. Când vor fi îndeplinite, vom recomvoca. Nu cred că am devenit o țară neatractivă pentru investitori".

Mai multe articole despre:
grindeanu negocieri nicusor dan blocaj bolojan