MENIU

Senatul a prelungit termenul de dezbatere pentru legea privind alegerea primarilor în două tururi

Plenul Senatului a prelungit cu 15 zile luni, la solicitarea PNL, termenul de dezbatere pentru legea privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, iniţiativa fiind retrimisă la comisiile de resort cu termen pentru raport de două săptămâni.

Solicitarea de prelungire a termenului de dezbatere a legii privind alegerea primarilor în două tururi a fost formulată de senatorii liberali în condiţiile în care marţi, 24 octombrie, se împlinea termenul de adoptare tacită, anunţă news.ro.

Comisia juridică a Senatului a adoptat luni, 16 octombrie, cu şase voturi ”pentru” (PSD şi ALDE), 4 voturi ”împotrivă” (PNL şi USR) şi o abţinere (UDMR) un raport de respingere a iniţiativei PNL de alegere a primarilor în două tururi, aşa cum era până în 2008.

Raportul de respingere a iniţiativei PNL de către comisia juridică va fi comasat cu un raport identic al comisiei de administraţie şi urmează să fie trimis plenului Senatului pentru dezbatere şi vot final. Termenul de adoptare tacită se împlineşte pe 24 octombrie, iar forul decizional va fi Camera Deputaţilor.

În cadrul dezbaterilor din comisia juridică a Senatului, senatorul PNl Alina Gorghiu a dat vina pe fostul premier Dacian Cioloş pentru faptul că nu s-a revenit la alegerea primarilor în două tururi.

”Din nefericire, a fost un Cioloş care n-a fost de acord să-şi asume ordonanţă de urgenţă la momentul respectiv. Poate nu era cazul, poate era cazul ...Din nefericire nu s-au găsit alte pârghii la acel moment pentru a impune alegeri în două tururi”, a spus Alina Gorghiu.