MENIU

RELU FENECHIU, la ÎNCHISOARE. Ponta: Îmi pare foarte rău din punct de vedere uman

<p>VICTOR PONTA</p>

RELU FENECHIU a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. Liderul PSD, premierul Victor Ponta a declarat că îi pare foarte rău din punct de vedere uman pentru condamnare, arătând că acesta a fost un ministru foarte bun, dar precizând că nu poate comenta decizia instanţei.

RELU FENECHIU s-a predat şi urmează să fie transferat la Penitenciarul Iaşi. Premierului Victor Ponta îi pare rău din punct de vedere uman.

"Nu pot comenta. Îmi pare foarte rău din punct de vedere uman şi domnul Fenechiu a fost un ministru foarte bun", a spus Victor Ponta.

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, condamnat definitiv, joi, la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul "Transformatorul", s-a predat, joi seară, Poliţiei Judeţene Iaşi, unde va rămâne până când va ajunge mandatul de executare a pedepsei, apoi va fi transferat la penitenciar.

Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a menţinut, joi, pedeapsa dispusă în 12 iulie 2013 de un complet de trei judecători în cazul deputatului PNL Relu Fenechiu, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, acesta urmând să execute cinci ani de închisoare.