MENIU

Răsturnare de situație în cazul unuia dintre miniștrii-cheie din Guvernul Cioloș

Un document dat publicității acum câteva zile ar putea întoarce radical lucrurile în favoarea ministrului de interne, Petre Tobă, în cazul acuzațiilor de plagiat lansate de o parte a presei. 

Referatul emis în februarie 2011 de Universitatea Naţională de Apărare (UNAp) „Carol I”, așadar cu patru ani înainte să izbucnească scandalurile legate de plagierea lucrărilor de doctorat ale mai multor politicieni sau miniștri,  arată că teza de doctorat a lui Petre Tobă a fost depusă pe 21 decembrie 2010, iar cartea semnată de Ionel Tucmuruz, din care se presupune că Tobă ar fi copiat, a văzut tiparul în 2011.

Actualul ministru de interne a depus la acel moment cinci exemplare ale tezei sale de doctorat intitulată „Poliţia Română, forţă de stabilitate şi securitate. Optimizarea managementului cooperării internaţionale în vederea combaterii ameninţărilor neconvenţionale” la sfârșit de 2010. Cartea lui Ionel Tucmuruz intitulată „Crima Organizată Transfrontalieră. Factor de insecuritate pentru naţiuni”, din care o parte a presei speculează că Tobă a plagiat a fost publicată în 2011 la Editura Universitară.

Până acum, această succesiune cronologică a celor două lucrări descoperită în referatul UNAp rămâne cel mai puternic și obiectiv argument în favoarea ministrului. De altfel, și premierul Dacian Cioloș a declarat fără echivoc că nu va lua o decizie de demitere a ministrului de Interne, Petre Tobă, până când acuzaţiile de plagiat la adresa acestuia nu sunt probate.

Potrivit acuzațiilor de plagiat, care rămân nedovedite până la verdictul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), peste 250 din totalul de 390 de pagini ale tezei cu care Petre Tobă a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe Militare şi Informaţii sunt copiate ad litteram din lucrări de specialitate sau din referate postate pe internet, fără utilizarea ghilimelelor şi fără a respecta normele naţionale şi internaţionale de citare în opere ştiinţifice.

În acest moment, cazul se află în analiză la CNATDCU, care urmează să se pronunţe la începutul lunii septembrie dacă lucrarea de doctorat a ministrului Tobă este sau nu plagiată. Decizia va fi consemnată într-un raport care va fi trimis Consiliului General, după cum a precizat în urmă cu o săptămână preşedintele CNATDCU, Viorel Barbu.

Ministrul de Interne, Petre Tobă, a condus Poliţia Română în ultimii trei ani, iar toamna trecută a devenit unul dintre membrii guvernului tehnocrat condus de Dacian Cioloș. 

Mai multe articole despre:
plagiat tobă răsturnare de situaţie