MENIU

PSD, şedinţă crucială, la Sinaia. Baronii vor capul lui Ponta

<p>Ponta, prins la mijloc &icirc;ntre presiunea FMI și protestele &icirc;n stradă ale minerilor și energeticienilor</p>

CExN al PSD s-a reunit, vineri, la Sinaia, pentru a clarifica situaţia partidului după eşecul de la prezidenţiale, în condiţiile în care există dispute publice între conducerea centrală şi liderii din teritoriu faţă de măsurile ce trebuie luate pentru a atenua pierderea de imagine a formaţiunii.

Viitorul PSD se decide la munte. Social-democraţii s-au reunit, în acest final de săptămână, la Sinaia, pentru a discuta despre strategia din acest an. Au fost chemaţi primarii de municipii, şefii de consilii judeţene, parlamentari şi europarlamentari. Vorbim despre prima mare confruntare dintre Victor Ponta şi baronii care nu-l mai vor în fruntea partidului.

Preşedintele CJ Constanţa, Nicușor Constantinescu, a declarat, public, joi, înainte de reuniunea CExN, că propunerile de modificare a statutului PSD, avansate de preşedintele partidului, Victor Ponta, care vizează să fie sancţionaţi membrii de partid cu probleme în Justiţie, sunt în afara Constituţiei atât timp cât o instanţă nu a pronunţat o hotărâre definitivă şi irevocabilă, scrie MEDIAFAX.

Constantinescu, a declarat, totodată, că teoria centrului imaculat, lansată în 2003 de Adrian Năstase, a fost reluată acum de conducerea PSD, respectiv de Victor Ponta şi Liviu Dragnea, pentru a justifica eşecul la prezidenţiale, şi a arătat că greşelile din alegeri au aparţinut conducerii centrale, nu baronilor.