MENIU

Foşti miniştri cu idei trăsnite. Deţinuţii să îngrijească monumentele istorice: Toader: "Frumos"

Decizia recentă a CEDO privind condiţiile de detenţie din România pare că le dă idei politicienilor. Deţinuţii ar trebui să se ocupe de îngrijirea monumentelor istorice. Asta propune fostul ministru al Justiţiei Robert Cazanciuc. Ideea a fost transpusă într-o scrisoare deschisă pe care a postat-o pe pagina sa de socializare. Acolo a şi primit un răspuns de la actualul şef de la Justiţie. Tudorel Toader a reluat ideea şi în această dimineaţă, când a sosit la minister.

"Ideea e frumoasă din moment ce am susţinut-o şi pe Facebook. Să vorbesc cu ministrul Apărării, cu ministrul Culturii cu domnul Cazanciuc. Eu cred că e realizabilă într-un termen scurt", a declarat ministrul Justiţiei.

Într-o scrisoare postată pe Facebook, senatorul PSD Robert Cazanciuc le cere susţinerea miniştrilor Justiţiei, Apărării şi Culturii pentru o iniţiativă care prevede ca deţinuţii să contribuie la îngrijirea monumentelor istorice, Tudorel Toader anunţând că este de acord cu proiectul.

"Până la punerea în practică a strategiilor şi a planurilor de reintegrare socială a deţinutilor, precum şi de reabilitare a infrastructurii penitenciare, aş dori să vă supun atenţiei un proiect prin care persoanele aflate in executarea unor pedepse să contribuie la îngrijirea monumentelor istorice aflate în raza teritorială a locului de detenţie. (...) Pentru un deţinut aflat într-un penitenciar cu o suprafaţă de zece ori mai mică decât cea conform standardelor, îngrijirea unui monument va fi nu doar «o ieşire la muncă», ci şi o lecţie care va contribui la integrarea lui în societate", se arată în scrisoarea deschisă postată de pe Facebook de Robert Cazanciuc.