MENIU

Propășirea materială a familiei Sighiartău - TRAFIC DE MINORI. Omul lui Cîțu, asociat în afaceri dubioase

Robert Sighiartău / Foto: Inquam Photos

Deputatul PNL Robert Sighiartău vorbea, acum ceva timp, în Parlament, despre integritate și onestitate, despre propășire spirituală și materială. Dacă e să ne uităm însă spre familia lui Sighiartău, observăm că lucrurile au stat fix invers. Politicianul s-a asigurat că propășirea materială nu o să-l ocolească pe el și pe cei din familia sa. 

Astfel, familia Sighiartău a intrat în atenția DIICOT-ului încă din 2013, când procurorii au descins la sediul firmei familiei, Filadelfia Group, dar și la domiciliile administratorilor. 

În urma descinderilor, Gavril Sighiartău și Ioan Eugen Sighiartău au fost reținuți pentru 24 de ore.

Compania era de mai mult timp monitorizată de DIICOT pentru evaziune fiscală. Însă aceasta nu era singura problemă a firmei. În 2012, un agent comercial din Vâlcea și un șofer, ambii angajați ai SC Tabita Tour SRL, o altă firmă a familiei Sighiartău care face parte din Filadelfia Group, au fost arestați sub acuzația de trafic de minori. Un alt șofer, și el suspectat de trafic de minori, a fost cercetat în libertate după ce a acceptat să colaboreze cu autoritățile. 
În același dosar, a fost arestată și o a treia persoană, Luminița Magheru. Și mama acesteia, Viorica Vieru a fost cercetată, dar în libertate. Ambele fost acuzate că racolau minore pe care mai apoi le transportau în Spania, pentru prostituție. Cele două femei erau recidiviste și cu toate astea ambele au primit doar trei de închisoare.

Numele Tabita Tour a mai fost implicat într-un scandal în 2010, când societatea era acuzată că ar fi amplasat hidrocentrale pe râul Neagra Broştenilor din judeţul Suceava, hidrocentrale care au dus la producerea „unui grav atentat ecologic”.

Familia Sighiartău nu deţine doar Fildelfia Group, ci şi alte societăţi comerciale. Rude apropiate ale celor doi administratori ai companiei Filadelfia deţin o altă firmă, SC Automobile Service SRL, care a avut o bună colaborare cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud. În 2011, sub președinția lui Liviu Rusu, Consiliul Judeţean Bistrița Năsăud, a achiziţionat prin licitaţie trei autoturisme Dacia. Suma pusă la dispoziţie atunci de instituție era de peste 100 de mii de lei, însă achiziţia a fost cu aproape o mie de lei mai mult, în condiţiile în care a existat un singur ofertant, SC Automobile Service SRL Bistriţa. Automobile Service SRL avea atunci, pe lângă cei doi asociaţi persoane fizice, Toadere Andrei şi Murza Sighiartău Mihai, şi un asociat persoană juridică, SC Comautosport SA, firmă la care asociat era şi deputatul PNL Robert Sighiartău.

În 2019, patronii grupului de firme Filadelfia din Bistrița au fost trimiși în judecată. DIICOT Alba a mai trimis tot atunci în judecată încă 7 persoane care aveau funcții de conducere în societate, printre care Sighiartau Gavril junior, Sighiartau Gelu Petrică, Ani Tabita Mihaela, Coman Leia Eugenia şi Sighiartau Ionela Cristina. 

Cazul a fost plimbat pe la mai multe instanțe de judecată: de la Alba, la Bistrița, la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca, în final, să se întoarcă tot la Alba, de unde plecase. Cum era de așteptat, firma familiei Sighiartău a negat atunci orice acuzație care i-a fost adusă, și mai mult de atât, i-a acuzat pe procurorii care investigau cazul. Având în vederea situația în care se aflau societățile lui Sighiartău, este surprinzător că în 2020, firma Comatautostop a aplicat la programul IMM Invest. Senatorul PSD Daniel Zamfir l-a criticat aspru pe Sighiartău.

"BANI CU DOBÂNDĂ ZERO PENTRU FIRMELE FAMILIEI SIGHIARTĂU
PRIETENII LUI CITU, IFN-URILE, ABONATII DE BAZA LA IMM INVEST
Haideți sa vedem pentru cine dă statul român garanții ca să repornim economia: (...) O fi și IFN-ul secretarului general al PNL, Robert Sighiartau? Asta a fost „șopârla” pe care a introdus-o Cîțu în programul IMM INVEST ca să dea prietenilor bani cu dobândă zero! Așa repornim noi economia? Dând banii gratis IFN-urilor care să-i jupoaie pe români?"

Sursa: Daniel Zamfir, Facebook

Firmele familiei Sighiartău dețin locul întâi în județ la comerțul cu autoturisme noi. Totul prin companiile lor: Comautosport , Central Motors, Automobile Service. Cumulat, aceste companii grupate în jurul familiei Sighiartău au rulat afaceri de peste 43 de milioane de lei, adică aproape 10 milioane de euro. Cea mai mare creștere în ultimul an a înregistrat-o Comautosport, care aproape și-a dublat cifra de afaceri. 

Mai multe articole despre:
robert sighiartau trafic de minori florin citu