MENIU

Ponta, despre jurnaliști: Proști care publică știri!

Victor Ponta jignește jurnaliștii. În ședința de Guvern de astăzi, premierul a precizat, după ce în presă a apărut informația că Sevil Shhaideh este fina lui Dragnea, că nu știe dacă să râdă sau să plângă ”când aud atâţia proşti care publică ştiri”.

"Am aflat că doamna ministru, deși este musulmană, are un naș creștin. Deci nici nu știu dacă să râd sau să plâng când aud atâția proști care publică știri, dar, mă rog, asta e, v-ați obișnuit, cred, în cei doi ani și jumătate, cu tot felul de lucruri de acest gen. Vreau să îi mulțumesc lui Liviu și să îi spun că mă bazez și ne bazăm în continuare ca toate proiectele pe care le-am început să le putem duce la bun sfârșit", a afirmat prim-ministrul.

"Fără vreun fel de alte conotații prea sentimentale, vreau să îi mulțumesc lui Liviu (Dragnea — n.r.) pentru tot ceea ce a făcut de când e ministru și înainte și ce va face după și să spun că și Liviu, ca și alți miniștri, nu pentru activitatea de ministru a fost sancționat. A fost sancționat că a făcut un lucru bun, pe care l-am făcut și eu și l-au făcut și cei mai mulți de aici de la masă, în sensul că l-am suspendat pe Băsescu. Dar asta este, am pierdut acea bătălie — de fapt am câștigat-o, dar ne-a zis Curtea Constituțională că am pierdut-o — și ne asumăm ca oameni puternici toate lucrurile", a transmis Ponta, la începutul ședinței de Guvern la care participă și Liviu Dragnea.

Premierul și-a exprimat convingerea că succesoarea lui Dragnea la minister, Sevil Shhaideh, va continua proiectele începute și le va duce "la bun sfârșit, deși, ca și până acum, presiunile vor fi foarte mari", scrie Agerpres.