MENIU

Victor Ponta, Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu au lansat un nou proiect politic

Victor Ponta, fostul președinte al PSD, vrea să fie vocea opoziției. Exclus din rândurile social democraților, fostul premier s-a înscris în partidul pe care Dan Constantin l-a făcut după ce a fost dat afară din ALDE.

Victor Ponta, Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu au anunțat, duminică, într-o conferință de presă, lansarea unui nou proiect politic, Pro România, prezentat ca o alternativă la oferta partidelor.

”Ne-am mai sfătuit şi cu alţi oameni despre ce înseamnă un start-up party într-o Românie care se schimbă, ce înseamnă o mişcare politică modernă în care să nu mai vedeţi, eu unul nu mai vreau după 16 ani, nici CEX-uri cu aplauze furtunoase, nici lideri care să mimeze iubirea poporului. Vrem pur şi simplu să oferim ceea ce nu există în acest moment pe scena politică şi publică românească, o scenă publică pe care se află oameni care au votat PSD-ALDE anul trecut şi care sunt foarte dezamăgiţi pentru că una au votat şi alta au primit. Eu sunt printre ei şi cei doi aici prezenţi alături de mine”, a declarat Victor Ponta într-o conferinţă de presă la sediul Pro România, alături de Daniel Constantin şi de Sorin Câmpeanu.

Fostul şef al PSD a susţinut că a primit foarte multe oferte de la Liviu Dragnea, dar că nu are încredere în ele. El a mai spus că nu intenţionează să rupă PSD pentru a aduce oameni în noul partid în care s-a înscris. ”Nu mi-am propus absolut deloc, nici eu, nici cei doi colegi ai mei, nici să rup PSD – n-am sunat niciun coleg din PSD. Mai sunt sunat de alţi colegi din PSD, dar eu nu-i sun, nu vreau să rup PSD. Acolo am crescut politic şi faptul că acum e confiscat de o persoană şi de un grup până la urmă sper să se elibereze şi ei înainte de a fi prea târziu (…) Ne sună foarte mulţi oameni care au activat şi activează în PSD şi ALDE şi care n-au făcut politică şi care ne spun că, dacă într-adevăr facem ceea ce ne-am propus, o să fie alături de noi şi ăsta-i lucrul cel mai important”, a susţinut Ponta.