MENIU

PNL și USR, la unison: "Referendumul va fi fraudat"

Opoziția, prin galsul PNL și USR, aruncă cu acuzații înspre coaliția de guvernare și susține că votul de la referendum va fi puternic fraudat. Dacă liberalii cer acte oficiale privind numărul de persoane prezente și alte detalii tehnice, USR susține că a fost creat cadrul legislativ pentru fraudare, prin intermediul "turismului electoral".

Liberalii au transmis, vineri, o solicitare către Biroul Electoral Central (BEC), pentru emiterea unor decizii şi instrucţiuni privind desfăşurarea referendumului pentru redefinirea familiei, scopul fiind prevenirea unor posibile fraude la vot.

„PNL a solicitat ca procesul verbal încheiat în seara zilei de sâmbătă, 6 octombrie, care trebuie să cuprindă inclusiv numărul alegătorilor care s-au prezentat la urne în prima zi a referendumului, să fie unul tipizat/standard obligatoriu a fi încheiat în forma prestabilită, cu menţionarea numărului persoanelor care au participat la vot pe liste permanente separat de numărul persoanelor care au participat la vot pe liste suplimentare. În acest moment, tipizatul menţionat nu este înscris în anexele ghidului electoral”, au anunţat liberalii, într-un comunicat de presă.

Reprezentanţii PNL au adăugat că solicitarea trimisă BEC vizează prevenirea eventualele fraude ale voturilor la referendumului organizat pe 6 şi 7 octombrie, având în vedere că acesta se desfăşoară pe parcursul a două zile.

„Având în vedere faptul că referendumul pentru revizuirea Constituţiei se desfăşoară pe parcursul a două zile, iar în cazul acestui scrutin Guvernul nu a implementat „Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal” necesar prevenirii votului multiplu, Partidul Naţional Liberal a analizat elementele existente în procesul de votare care pot constitui instrumente de prevenire a unor eventuale fraude”, potrivit sursei citate.

PNL a solicitat în Biroul Electoral Central ca duminică dimineaţă să fie verificate listele electorale şi confruntate cu procesul care va fi încheiat sâmbătă seară.

„PNL a solicitat interpretarea normei care prevede verificarea „integrităţii” materialelor electorale, înaintea începerii procesului de votare în dimineaţa zilei de duminică, 7 octombrie, în sensul verificării listelor electorale şi confruntării acestora cu procesul verbal încheiat în seara zilei de 6 octombrie. În acelaşi timp, PNL cere ca prevederea referitoare la posibilitatea votării pe liste suplimentare să fie interpretată strict în sensul Legii 3/2000, articolul 21, respectiv aceea potrivit căreia preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este cel care înscrie în listele suplimentare, pe baza actului de identitate, alegătorii care votează în altă localitate decât cea de domiciliu. Astfel, solicităm BEC emiterea unei instrucţiuni care să interzică altor membri ai secţiei de votare de a gestiona listele suplimentare”, mai transmit liberalii.

De asemenea, PNL solicită BEC ca alegătorii care votează pe liste suplimentare să completeze o declaraţie pe propria răspundere, astfel încât să se asigure că un cetăţean nu poate vota la mai multe secţii.

„În virtutea respectării principiului constituţional privind organizarea de alegeri libere şi corecte şi ţinând cont de precedente în materia scrutinelor cu circumscripţie naţională (în cazul cărora este posibilă votarea la orice secţie pentru cei care nu se află în localitatea de domiciliu), solicităm Biroului Electoral Central instituirea obligativităţii completării declaraţiei pe propria răspundere, în cazul alegătorilor care votează pe listele suplimentare, în care să se menţioneze că nu şi-au mai exercitat votul la o altă secţie de votare”, adaugă reprezentanţii PNL.

În încheiere, partidul de Opoziţie transmite că va milita pentru desfăşurarea corectă a Referendumului.

„Partidul Naţional Liberal militează pentru desfăşurarea unui proces de votare care să reflecte în mod corect voinţa cetăţenilor, pentru respectarea opţiunilor exprimate în cadrul referendumului organizat în 6 – 7 octombrie şi împotriva oricăror acţiuni care ar putea duce la denaturarea acestui scrutin”, transmite PNL în comunicatul de presă.

USR - Referendumul, o diversiune pentru testarea mașinăriei de fraudare

USR a acuzat, vineri, că referendumul pentru familie este o diversiune a PSD pentru "a-şi pune în aplicare maşinăria de fraudare a voturilor pentru următoarele alegeri", întrucât deciziile luate recent de Guvern „încurajează frauda electorală”.

„USR îşi exprimă îngrijorarea faţă de modul în care se va desfăşura referendumul din acest sfârşit de săptămână, de vreme ce deciziile Guvernului încurajează frauda electorală. OUG 86/2018 încurajează în mod evident frauda la referendum în condiţiile în care prezenţa se va calcula în funcţie de numărul de semnături de pe listele electorale, nu de numărul buletinelor introduse în urnă. Putem ajunge în situaţia în care, pe liste avem 8 milioane de voturi şi, în realitate, în urne, 5 milioane, sub pragul de 30%”, se arată într-un comunicat de presă al USR.

Reprezentanţii partidului condus de Dan Barna mai susţin că prin noile modificări legislative ale coaliţiei de guvernare este încurajat turismul electoral.

„Până acum numărul total de persoane care figurau ca prezente la vot trebuia să fie egal cu suma buletinelor din urnă, indiferent ca voturile erau DA / NU / anulate. De asemenea, a fost eliminată declaraţia pe proprie răspundere a celor care vor să voteze la o altă secţie în afara celei la care au fost arondaţi, ceea ce încurajează turismul electoral”, adaugă sursa citată.

USR a precizat că, până la acest moment, nu sunt informaţii clare de la Ministerul de Interne cu privire la protejarea urnelor în noaptea dintre cele două zile.

„USR atrage atenţia că sunt mai multe forme prin care poate fi fraudat referendumul, în condiţiile în care nu va fi folosit nici sistemul de verificare electronică a prezenţei la vot (SIMPV) şi nici nu se va înregistra video numărătoarea voturilor. USR îşi exprimă îngrijorarea şi faţă de retragerea mai multor preşedinţi de secţii, care nu vor să gireze cu prezenţa lor marea fraudă electorală. Avem informaţii din ţară că primarii PSD îşi vor aduce oameni loiali în secţiile de votare”, mai explică partidul de Opoziţie.

Dan Barna, a declarat că românii vor fi singurele "victime", în contextul în care statul a cheltuit inutil milioane de euro din bani publici.

 

„Referendumul este o diversiune a PSD pentru a-şi pune în aplicare maşinăria de fraudare a voturilor pentru următoarele alegeri. Singurele victime vor fi românii şi statul pentru că se vor cheltui inutil nişte milioane de euro. Ultimele schimbări făcute de Guvern ne arată clar direcţia de fraudare a referendumului, vom asista la un haos care nu va putea fi pedepsit prin lege pentru că Dragnea a avut grijă să
aranjeze lucrurile astfel încât să poată frauda şi al doilea referendum, fără să mai fie tras la răspundere”, transmite preşedintele USR Dan Barna.

USR conchide că referendumul care va avea loc în acest sfârşit de săptămână se transformă într-o ameninţare majoră asupra democraţiei, reprezentanţii partidului susţinând că au toate semnalele a celei mai mari fraude de după 1989 în perspectiva viitoarelor alegeri.

Anterior, liderul formaţiunii Dan Barna a anunţat că membrii USR vor vota împotriva modificării Constituţiei pentru redefinirea noţiunii de familie.

Referendumul pentru familie se va desfăşura pe parcursul a două zile, 6 şi 7 octombrie 2018, între orele 7.00 şi 21.00. Acesta va costa 163,712 milioane de lei, potrivit unui anunţ al Guvernului.

Mai multe articole despre:
PNL referendum familie USR fraudare