MENIU

PMP pune presiune pe Guvern pentru alegerea primarilor în două tururi

PMP face apel către Guvern dar şi către PNL, USR, ALDE şi PRO România să susţină demersul prin care se cere revenirea la alegerea primarilor în două tururi. ”Avem un proiect de lege al PMP, adoptat deja de Senat care poate fi dezbătut şi votat în Parlament”, a spus Băsescu.

De asemenea, mai există şi alte modalităţi de rezolvare a acestei probleme, cum ar fi emiterea unei ordonanţe de urgenţă sau asumarea răspunderii Guvernului pe un pachet de legi electorale care să cuprindă şi revenirea la alegerea primarilor în două tururi", se arată într-un comunicat de presă al deputatului Petru Movilă, vicelider al grupului deputaţilor PMP.

"Trebuie să revenim la alegerea primarului în două tururi pentru a avea o administraţie locală eficientă. Am vazut în 2012, în 2016, primari aleşi sub 10% din numărul total de alegători care gestionează resursele unei comunităţi. Considerăm că în momentul de faţă, din cauza acestui mod de a alege primarii, aceştia nu mai sunt reprezentativi din punct de vedere electoral.

Revenirea la formularea legislativă anterioară, mai precis alegerea primarului în două tururi, conferă alesului o legitimitate care îi consolidează actul de guvernare locală. În primul rând, un sistem de vot trebuie să fie orientat către cetăţean şi să ofere formula optimă de reprezentare a sensibilităţilor politice existente. Alegerea primarului într-un singur tur reduce foarte mult caracterul reprezentativ al rezultatului electoral şi scade capitalul de identificare a electoratului cu alesul", se mai arată în comunicat. 

"Situaţia este cu atât mai problematică în cazul unui nivel ridicat de absenteism, care fragilizează actul de reprezentare. Prin modificarea solicitată primarul ales ar avea votul a peste 50% dintre alegătorii prezenţi la vot în turul 2.

În sprijinul acestui demers, peste un milion de cetăţeni au semnat pentru primari în două tururi în cadrul campaniei iniţiate de PMP. De asemenea, alegerea primarilor în două tururi a fost una din condiţiile puse de PMP pentru votarea Guvernului Orban", mai adaugă el.

Totul vine în contextul în care, fostul președinte al României, Traian Băsescu a afirmat că "Alegerile într-un singur tur întroduse în mandatul meu nu au fost cea mai bună soluție".

Mai multe articole despre:
pmp alegere primari doua tururi