MENIU

Petre Roman a contestat din nou raportul ANI prin care ar trebui să îi înceteze mandatul

Deputatul PNL Petre Roman a contestat din nou raportul ANI prin care s-a constatat incompatibilitatea sa, de această dată la Curtea de Apel, în situaţia în care Camera Deputaţilor ar trebui să ia act luni de încetarea mandatului său, ca urmare a rămânerii definitive a sesizării ANI.

Plenul Camerei Deputaţilor trebuie să ia act de încetarea mandatului lui Petre Roman, după prezentarea în şedinţa de luni a raportului Comisiei juridice pe marginea solicitării Agenţiei Naţionale de Integritate. Analiza asupra situaţiei lui Roman, din Comisia juridică, va avea loc tot luni, înaintea şedinţei de plen, fiind aşteptat şi deputatul PNL. Acesta a depus o nouă contestaţie la raportul ANI prin care a fost constatat incompatibil, însă de această dată acţiunea a fost înaintată la Curtea de Apel Bucureşti, dosarul fiind înregistrat în 16 ianuarie.

 Anterior, Petre Roman a contestat raportul ANI la Tribunalul Bucureşti, instanţa constatând faptul că acţiunea împotriva raportului ANI a fost depusă la o altă instanţă decât cea competentă, care era Curtea de Apel Bucureşti. Mai mult, deputatul PNL nu prezentase dovada achitării taxei de timbru. Astfel, Tribunalul Bucureşti a respins definitiv sesizarea lui Petre Roman, precizând că deputatul nu mai poate contesta raportul de incompatibilitate al ANI pe numele său.

 Mai multe pe Mediafax