MENIU

Pensiile speciale ale parlamentarilor, retrimise la comisie

Plenul reunit al Parlamentului a votat retrimiterea la Comisia privind Statutul deputaților și senatorilor a proiectului de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor, cu 269 de voturi pentru, 142 împotrivă și 13 abțineri. PNL a votat împotriva retrimiterii proiectului și UDMR s-a abținut. Motivul retrimiterii: cei de la putere doresc revenirea la prevederea inițială, din proiect, care stabilea că pensiile suplimentare se primesc după un mandat întreg, cuantumul lor oscilând între 1.600 și peste 4.400 de lei, în funcție de vechimea în funcție, potrivit Realitatea TV. 

UPDATE: Proiectul va fi retrimis la comisie. În două săptămâni trebuie să fie întocmit raportul, urmând să fie stabilită, ulterior, o altă ședință de plen.  

UPDATE
: Se votează retrimiterea proiectului de lege la comisie. Este un vot cu ridicare de mână, potrivit Realitatea TV. 

Parlamentarii Puterii spun că, astăzi, Legea pensiilor speciale ajunge la plen doar ca să fie retrimisă la Comisia de statut. Este pentru a doua oară, după întoarcerea legii la Parlament, când proiectul ajunge la plen și probabil că va fi, pentru a doua oară, când se va întoarce la Comisia de statut, a transmis corespondentul Realitatea TV, Cristina Caliu. 

Deputații mai fac un cadou, în prag de an electoral. Pensii speciale pentru aleșii locali

 

Comisia privind Statutul deputaților și senatorilor a modificat, săptămâna trecută, raportul la cererea de reexaminare a legii privind pensiile parlamentarilor, stabilind că aleșii care au avut mandat de minimum un an pot să primească pensie specială, potrivit Agerpres.

Pensiile speciale ale aleșilor, votate pe ascuns în Comisia de Statut

 

Potrivit raportului Comisiei aprobat, marți, pentru mandate incomplete, indemnizația pentru limită de vârstă se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un an de activitate parlamentară.

În funcție de vechime și de numărul de mandate, pensia poate ajunge șu la 4.000 de lei.

Pe 9 septembrie, plenul reunit al Parlamentului a decis retrimiterea la comisie a cererii președintelui Klaus Iohannis privind reexaminarea legii pentru completarea Statutului deputaților și senatorilor.

Comisia de Statut a Parlamentului adoptase deja o serie de modificări printre care și aceea că deputații și senatorii care sunt în mandat nu au voie să încaseze pensie specială, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, membrii comisiei nu au acceptat propunerea președintelui Klaus Iohannis ca aleșii care au fost declarați incompatibili de ANI să nu primească aceste pensii.

La 10 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Legislativului pentru reexaminare prevederea din Statutului deputaţilor şi senatorilor referitoare la acordarea unei "indemnizaţii pentru limita de vârstă" a actualilor şi foştilor parlamentari:

"Indemnizaţia pentru limită de vârstă care se acordă deputaţilor şi senatorilor este de natură a crea confuzii cu privire la natura juridică a acestui drept. Dreptul introdus prin legea transmisă la promulgare nu are însă ca temei, nici măcar în parte, vreunul dintre principiile ce stau la baza stabilirii pensiilor, fiind lipsit de orice legătură cu contribuţia la sistemul de asigurări sociale", se spune în cererea de reexaminare.

De asemenea, preşedintele preciza că "necesitatea reexaminării este motivată, pe de o parte, de caracterul excesiv şi arbitrar al noii indemnizaţii de care ar urma să beneficieze deputaţii şi senatorii, iar pe de altă parte, de faptul că acest drept ar urma să se acorde tuturor parlamentarilor care au săvârşit fapte de corupţie potrivit vechiului Cod penal, precum şi celor al căror mandat a încetat pentru incompatibilitate".