MENIU

Paul Stănescu, despre împărțirea ministerelor în coaliția cu PNL - Ce portofolii vizează social-democrații

Paul Stănescu

Paul Stănescu - secretarul general al PSD a vorbit despre împărțirea ministerelor între liberali și social-democrați în negocierile pentru formarea coaliției. Acesta spune că PSD își dorește Ministerul Finanțelor.

„Cu miniştrii e greu, e complicat acum, e greu de spus nume sau unde sunt miniştri pentru că va fi în funcţie de nominalizarea primului ministru. Sunt două ministere avizatoare - Finanţe şi Justiţie - care unul va fi la PSD, unul la PNL, cele două ministere de forţă - MAI şi MApN – care vor fi unul într-o parte şi unul într-o parte. Restul este greu de discutat pentru că va fi în funcţie e cine va fi prim-ministru.

Nu ne dorim Ministerul Justiţiei, ne dorim Ministerul Finanţelor, pentru că în guvernarea anterioară am avut o mare problemă cu Justiţia”, a spus Paul Stănescu, miercuri seara, la un post TV.

PSD va primi 9-10 ministere dacă premierul va fi liberal. Acesta a menționat că social-democrații vizează portofolii precum: Secretariatul General al Guvernului, cu rang de ministru, Ministerul Finanțelor, ca minister avizator, Ministerul Apărării, Ministerul Sănătății, al Muncii, al Transporturilor și cel al Fondurilor Europene.

Mai multe articole despre:
psd paul stanescu negocieri psd premier ministere