MENIU

Parlamentul analizează posibilitatea înființării unei comisii pentru prezidențiabilul acoperit

Conducerea Camerei Deputaţilor a decis, luni, ca până săptămâna viitoare comisiile juridică şi de regulament să aibă un punct de vedere la cererea ACL de înfiinţare a unei comisii de anchetă pentru a lămuri informaţia potrivit căreia printre candidaţii la Preşedinţie ar fi un ofiţer acoperit. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat, după şedinţa Camerei, că s-a decis în unanimitate, la propunerea lui Ioan Oltean, ca până luni comisiile juridică şi de regulament să spună care ar fi argumentele juridice ale acestui demers.

Eu, personal, nu văd acest demers decât ca pe unul de imagine. Noi nu avem niciun instrument să-l chemăm pe preşedinte la audieri, nu putem să chemăm niciun membru al unui serviciu secret din România, pentru că nu pot domniile lor să răspundă la o afirmaţie pe care a făcut-o preşedintele statului, atunci această comisiei în afară de un demers politicianist nu are niciun rezultatAtunci eu am cerut, împreună cu membrii Biroului Permanent ca până luni şi s-a luat decizia în unaminitate, comisiile de regulament şi juridică să spună dacă astfel de demers, care sunt argumentele juridice”, a afirmat Zgonea.

 

Mai multe pe Mediafax