MENIU

Oana Popescu, analiză despre alegerile din SUA şi de ce nu se înghesuie PSD şi PNL la guvernare

Analistul de politică externă Oana Popescu a analizat, la emisiunea Ediţie Specială cu Octavian Hoandră, de la Realitatea TV, situaţia din SUA înaintea alegerilor, dar şi pe cea europeană.

E forte important să urmărim discursurile de la Convenţia Democrată din SUA, în contrast cu cele ale Republicanilor. Se vede acolo tensiunea în zona republicană, care candidează şi spune lucrurile pe care oamenii vor să le audă şi care generează voturi, chiar dacă încalcă toate regulile şi tabu-urile.

Dacă ştii că există o nemulţumire, o dorinţă, e exact tehnica marketerilor care ne vând detergenţi, aflând totul despre site-urile pe care le vizităm. Trump spune ce vrea să audă publicul. Pe de altă parte, atât Obama, cât şi restul celor care vor să o ajute pe Hillary Clinton, în spatele discursurilor lor stă ideea: "nu vă gândiţi doar la ce se întâmplă mâine, ci la efectele asupra copiilor voştri, că 4 ani de mandat la Casa Albă, preşedintele celei mai puternice naţiuni din lume, poţi înclina balanţa hotărâtor într-un fel care ar putea fi periculos", a explicat analistul de politică externă. 

 Oana Popescu a analizat şi contextul european, atrăgând atenţia asupra situaţiei României.

"Suntem în această capcană. Marine Le Pen stă alarmant de bine, în Polonia există o dezamăgire extraordinară a clasei tinere, educate, pentru că polonezii cunosc o creştere a naţionalismului, a cenzurii în presă şi legilor anticonstituţionale pe care le credeau excluse. Politicienii candidează cu privirea la mandatul următor.

Văd în România lipsa dorinţei de leadership. Ambele partide mari, PSD şi PNL nu se înghesuie să intre la guvernare, pentru că par să fi înţeles că nu poţi să mai iei fără să dai şi au realizat că nu au ce să dea şi nu au oamenii care să dea răspunsuri la întrebările societăţii", spune Popescu. 

Mai multe articole despre:
SUA ALEGERI SUA analiză Donald Trump oana popescu