MENIU

Nicușor Dan îi sfidează din nou pe români. Rezista Oana Țoiu merge la Davos în locul președintelui, deși a eșuat cu Visa Waiver

Nicușor Dan îi sfidează din nou pe români. Nu va participa la marele eveniment de la Davos.

Președintele Nicușor Dan îi sfidează încontinuu pe români. Șeful statului nu participă la Forumul Economic Mondial de la Davos, eveniment care reunește lideri politici, economici și instituționali din întreaga lume.

În locul său, delegația României va fi condusă de ministrul de externe, Oana Țoiu, alături de ministrul fondurilor europene, Cristian Pâslaru, ministrul energiei Bogdan Nițan și consilierul prezidențial Burnete. Absența președintelui este remarcată în contextul în care Forumul reprezintă una dintre cele mai importante platforme internaționale de dialog, iar ediția din 2026 are ca temă centrală „A spirit of dialogue”.

Rezista Oana Țoiu, în locul lui Nicușor Dan la Davos, deși nu a fost în stare să reia discuțiile privind Visa Waiver

Printre temele majore se numără cooperarea într-o lume tot mai fragmentată, investițiile în capitalul uman, inovația responsabilă și creșterea prosperității globale. Nicușor Dan ratează o nouă oportunitate de a avea o întâlnire directă cu președintele american Donald Trump și de a promova interesele României la nivel global.

În același timp, ministrul de externe Oana Țoiu este criticată pentru faptul că nu a reușit până acum să reia discuțiile privind includerea României în programul Visa Waiver. Consilierul prezidențial Marius Lazurca a explicat decizia președintelui, afirmând că aceasta a fost luată după consultări interne și că șeful statului dorește să transmită faptul că nu „umblă teleleu prin lume”, având o agendă încărcată de urgențe interne, potrivit Realitatea Plus.

În paralel, Forumul de la Davos oferă anul acesta un cadru important pentru discuții privind evoluțiile relațiilor transatlantice, într-un context geopolitic marcat de tensiuni și realinieri strategice.

Mai multe articole despre:
nicusor dan oana toiu mae sua