MENIU

Neagu Djuvara: Suntem în pericolul de a avea o invazie asiatică din ce în ce mai intensă

Istoricul Neagu Djuvara a declarat, marți seară, în cadrul emisiunii "Jocuri de Putere", moderată de Rareș Bogdan, că ne aflăm în pericolul de a avea "o invazie asiatică din ce în ce mai intensă", în condițiile în care "nu există soluție" la criza imigranților. În viziunea sa, Europa "nu poate să facă nimica", în condițiile în care "acest val nu poate fi oprit".

"O să încerce să îi integreze. O să fie nemulțumiți, vor fi poate și incidente, violențe împotriva acestor nou-veniți (...) Extremismul ăsta nu duce la nicio soluție. Sunt convins că nu există soluție. O să vină în Europa noastră și nu avem ce face. Nu îi putem opri. Nu poți să construiești un zid la granița dintre Iugoslavia și Ungaria. O să treacă sub zid, o să treacă peste zid. Nu există. Noi suntem în pericolul de a avea o invazie asiatică din ce în ce mai intensă", a spus Neagu Djuvara.

În ceea ce privește jocul Germaniei, în acest context, Neagu Djuvara a explicat că germanii sunt "foarte solizi, dar în orice caz nu iau poziție împotriva SUA".

"Sunt în foarte buni termeni cu Statele Unite. Ei reprezintă o soliditate în mijlocul Europei fiindcă Franța nu mai e solidă, are mulți imigranți din toate națiile, pe când germanii sunt mai solizi. Germania e o țară solidă în Europa", a adăugat Neagu Djuvara.

În acest sens, istoricul a punctat faptul că "suntem într-o perioadă când nu mai există o politică națională". 

"Noi facem parte din Uniunea Europeană și nu cred că trebuie să ne mai concentrăm sau să ne mai hipnotizăm pe ce face România. Trebuie să ne întrebăm ce face Europa și chiar când întrebi ce face Europa, Europa nu mai face nimic fără America. Noi trăim, în momentul de față, o hegemonie americană care nu vor ei să o recunoască, dar e absolut categoric că trăim ca în epoca romană. SUA guvernează globul întreg. Nu se poate întâmpla nimic în lume fără să intervină Statele Unite. Câteodată cu defecțiuni, cu nenorociri. Americanii sunt cei mai puternici", a mai declarat Neagu Djuvara.