MENIU

Moţiunea simplă depusă de opoziţie la adresa lui Petre Daea a fost respinsă

După o dezbatere cu jigniri și ironii, moţiunea simplă depusă de opoziţie la adresa lui Petre Daea a fost respinsă. Doar 93 de voturi au fost în favoarea documentului prin care PNL a criticat modul în care a fost gestionată pesta porcină. Liberalii nu se opresc însă aici, au anunţat astăzi alte două moţiuni simple, al adresa altor miniştri. Dana Păcurar este la Camera Deputaților și ne spune mai multe despre subiect. 

În timpul dezbaterii în Camera Deputaţilor a moţiunii simple depusă de liberali, pe ecranul principal din plen, unde se afişează de regulă numărul de voturi după fiecare proiect legislativ, au rulat marţi, în timpul discursului ministrului Agriculturii, Petre Daea, mai multe imagini legate de evoluţia pestei porcine în România, precum şi o cronologie a măsurilor luate de autorităţile statului pentru prevenirea şi stoparea pestei porcine africane.

Imaginile au rulat pe ecran aproape pe tot parcursul discursului ministrului. Daea le-a spus deputaţilor că le prezintă datele „în spiritul obiectivităţii care trebuie să ne caracterizeze”.

„Cunoscând practicile parlamentare, ca senator şi deputat, mă voi folosi de argumentul faptelor, voi asculta cu luare-aminte toate afirmaţiile”, a promis acesta, potrivit Mediafax.

Ministrul Agriculturii a menţionat că ANSVSA a trecut printr-o instabilitate instituţională. „Instituţiile abilitate ale statului, care apară de boli animalele, au intrat obligatoriu în angrenajul de apărare europeană.

În 2016 a fost elaborat planul de contingenţă pentru a îndeplini ordinul preşedintelui ANSVSA 99/2006 cu modificări. A urmat apoi o perioadă mai dificilă pentru ANSVSA, care s-a văzut condusă în cinci luni din 2016 de cinci preşedinţi, ceea ce a dus la o instabilitate instituţională”, a declarat Daea, în plenul Camerei Deputaţilor.

În cadrul dezbateri de marţi, deputatul PNL Tinel Gheorghe i-a spus ministrului Agriculturii, Petre Daea, că numele său şi al PSD vor rămâne pe vecie în memoria ţăranilor români drept "cei care le-aţi luat porcii din ogradă". Totodată, un alt liberal, Nicolae Giugea l-a numit "berbec" pe Petre Daea.

„Iulius Caesar Caligula şi-a pus calul senator, Petru Groza şi-a pus boul ministru, respectiv pe Zăroni (Romulus Zăroni - n.r.), Liviu Dragnea a venit şi a numit la ministerul Agriculturii un berbec, dar nu berbecul începător aşa cum zic ciobanii sau, pe înţelesul tuturor, nu masculul alfa, ci a pus berbecul care se pierde de turmă şi face întotdeauna deliciul televiziunilor”, a spus, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, liberalul Nicolae Giugea, în timpul dezbaterii pe moţiunea simplă pe tema pestei porcine africane.