MENIU

Monica Anisie, aviz NEGATIV pentru funcţia de ministru al Educaţiei

Monica Anisie a primit miercuri aviz negativ pentru funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării din partea Comisiilor reunite pentru învăţământ din Camera Deputaţilor şi Senat.

 S-au înregistrat 16 voturi "pentru", 14 "împotrivă şi trei abţineri.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) şi-a propus, pentru acest an, o creştere semnificativă a cifrei de şcolarizare pentru învăţământul profesional şi profesional dual, a declarat ministrul Educaţiei, miercuri, în cadrul audierilor din comisiile parlamentare de specialitate.

"Revin în faţa dumneavoastră după două săptămâni. Cred că nu este cazul să mai prezint ceea ce mi-am propus în programul de guvernare. Însă aş dori să fac unele precizări. (...) În primul rând, vă anunţ că am publicat pe site-ul MEC proiectul de HG care prevede cifra de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar şi universitar şi fac menţiunea că, pentru acest an, MEC şi-a propus o creştere semnificativă a numărului de locuri pentru învăţământul profesional şi profesional dual, ca măsură de susţinere şi dezvoltare a acestui tip de învăţământ. Suntem în plină campanie de conştientizare a acestui tip de învăţământ profesional şi profesional dual. Campania "Meseria face diferenţa" este în plină desfăşurare, se va încheia pe data de 11 martie", a precizat ministrul Educaţiei.

Tot ca o noutate în acest proiect de HG, Monica Anisie a anunţat că a adoptat şi cifra de şcolarizare pentru masteratul didactic - 200 de locuri repartizate pentru patru universităţi.

"Surpriza zilei, care nu mai este o surpriză, (...) este că astăzi am început şi procedura de transparentizare a tezelor de doctorat", a mai anunţat ministrul Educaţiei.

Mai multe articole despre: