MENIU

Sfârșit de miting PSD. Peste 100.000 de oameni au ascultat, fără interes, discursurile liderilor

Mitingul PSD împotriva abuzurilor, la care Liviu Dragnea şi-a propus să aducă sute de mii de oameni, a avut loc sâmbătă și a demonstrat parțial reușita eforturilor logistice ale PSD. Mulțimea uriașă anunțată  - 400.000 de oameni - nu s-a confirmat. În Piața Victoriei au ajuns însă peste 100.000 de oameni, care au înfruntat căldura și oboseala unui drum foarte lung. Discursurile liderilor PSD nu au reușit să însuflețească mulțimea, care a început să părăsească masiv Piața, în special în timpul discursului lui Liviu Dragnea. 

Mitingul PSD "Pentru prosperitate, nu pentru securitate" a început la ora 20.00, chiar în faţa Guvernului, locul în care în 2017, au avut loc protestele #Rezist, cu 200 000 de oameni. Organizarea a fost una minuţioasă, fiecare organizaţie judeţeană a primit un document de la centru cu indicaţii clare de la secretarul general al PSD, Marian Neacşu: fiecare om trebuie să fie îmbrăcat în alb sau în straie populare, să aibă pliant cu strofele imnului, dar şi lanterne mici sau telefoane cu lanterne. Realitatea.net a redat live-text, cele mai importante detalii ale mitingului:

UPDATE 22.20 La plecarea din Piața Victoriei, Liviu Dragnea a dat de înțeles că în piață au fost peste jumătate de milion de oameni. Acesta a mai spus: ”Mergem până la capăt, o să vedeți.Ar fi bine să înțeleagă lumea”.

UPDATE 22.00. Piața s-a golit masiv în timpul discursului lui Liviu Dragnea. Momentul luminițelor a fost ratat, în condițiile în care puțini dintre cei prezenți au avut prezența de spirit să își aprindă lanterna telefoanelor odată cu liderii de pe scenă.

UPDATE 21:33. Liviu Dragnea a urcat pe scena din Piaţa Victoriei. "Liviu Dragnea nu uita, noi suntem de partea ta", strigă mulţimea. 

"Vă mulţumesc pentru că aţi venit aici, ați dat dovadă de curaj. V-ați asumat cu demnitate dreptul la libertăți și democrație", a spus şeful PSD. 

Acesta a mai spus că există "persoane infiltrate" în piaţă. "Îi salut de astă dată cu milă pe toți trimișii în piață ai statului paralel, civil sau nu, la ordin sau din curiozitate", a afirmat Dragnea.

"Suntem mulți aici, mai mulți decât s-au așteptat cei care râdeau de noi şi ne insultau", a compeltat şeful PSD.

"Ce trebuie să știe statul paralel e că suntem foarte mulți, suntem voința populară exprimată de lege și constituție. Am fost întrebat ce înseamnă statul paralel. Răspunsul e simplu: e exact cum îi spune numele, un sistem care folosește instituțiile statului nelegitim, afară și în paralel cu democrația, cu voința exprimată la vot", a afirmat Liviu Dragnea.

Preşedintele PSD a declarat că au trecut trei ani și jumătate de când regimul Băsescu a plecat, dar instrumentele lui au rămas. "Care sunt instrumentele: Procurorii corupți au rămas. I-ați văzut la televizor fabricând dosare. Șefa DNA a rămas. Ați auzit-o cerând procurorilor capete mari, ați văzut-o anchetând guvernul, arestând și umilind zeci de oameni care au fost achitați. Generalii au rămas. Ei acționează prin rețeaua de propagandă securistă. Ei atacă democrația prin ONG-uri finanțate ilegal. Ziariștii sub acoperire au rămas, fără să poată unul să spună din ce bani trăiesc, magistrații sub acoperire au rămas, a rămas obiceiul de a folosi serviciile secrete în scopuri politice, să-i pună președintelui la picioare capete politice, au rămas 6 milioane de români ascultați", a afirmat Dragnea.

"Să nu-l invidiem pe prietenul dumneavoastă Klaus Iohannis. Ce credeți, când spune că nu vede protocoalele secrete, are o problemă la ochi sau la dosar? Să nu-l invidiem pe Ludovic Orban pe care vă rog să-l salutați. L-a propus pe Iohannis candidat la președinție la cinci zile după ce a fost achitat. Să nu-i invidiem pe ei, care cred că dacă stau cu cuvântul anticorupție în gură vor scăpa. Nu vor scăpa, sunt doar niște unelte jalnice ale acestor securiști", a spus acesta. 

"Sunt o frăție josnică, o cârdășie periculoasă. Acesta este portretul statului paralel. Putem să-i spunem simplu: Securitatea. Această boală care ne-a făcut să trăim într-o societate măcinată de ură și invidie, acestă boală care ne-a adus mai rău ca pe vremea vechii securități. Nu sunt vorbe propagandistice, sunt realități de zi cu zi. Staliniștii securiști vor să ne transforme pe toți într-un popor de denunțători, suntem șantajați să depunem denunțuri împotriva rudelor, prietenilor. Este un plan odios de dezbinare a societății românești, de insinuare a terorii că oricine oricând poate fi luat, că oricine poate fi transformat in suspect. S-a mers mult prea departe. Toți putem fi la un moment dat atinși de mâna lungă a acestui stat paralel", a declarat şeful PSD. 

Citeşte AICI discursul complet a lui Liviu Dragnea

UPDATE 21:27 Premierul Viorica Dăncilă i-a cuvântul: "Noi am mărit pensiile şi salariile". 

Oamenii scandează: "PSD, PSD, PSD".

"Suntem azi în piață pentru a spune câteva lucruri esențiale. Rezultatul votului românilor trebuie respectat, trebuie să închidem epoca urii și a dezbinării. Noi am mărit salariile, ei le-au tăiat când au fost la guvernare, noi am mărit pensiile, ei au fost împotrivă. Am început reforma în justiție, ei se opun. Economia a crescut și crește în continuare, ei au spus că măsurile guvernului vor conduce la un dezechilibru economic. Cui folosește asaltul permanent împotriva Guvernului?", a declarat Viorica Dăncilă.

"Au făcut totul ca noi să pierdem alegerile, președintelui PSD i s-a deschis dosar penal chiar înaintea campaniei electorale din 2016, președintelui ALDE i s-a deschis dosar penal înaintea campaniei din 2016. Au făcut totul ca noi să pierdem alegerile, dar împreună am câștigat. Ei nu vor să accepte nici azi că au pierdut, nu au onoare, dar ceea ce e grav e că le lipsesc convingerile democratice", a continuat premierul Dănclă.

Conform ei, Guvernul va lupta pentru prosperitatea românilor. "Nu vom ceda presiunii, în fața abuzurilor, trebuie săi aducem înapoi pe români, împreună, România are nevoie de unitate, nu de ură și dezbinare", a mai spus Viorica Dăncilă.

UPDATE 21:20 Pe scenă a urcat Lia Olguţa Vasilescu: "Am venit să vă spun cum arată statul paralel".

"Am fost umilită, acuzată pe nedrept. Din păcate nu sunt singurul om politic în asemenea situaţie. Ce am păţit noi se poate întâmpla oricui. Statul paralel înseamnă camere de luat vederi puse în dormitor, urmărire prin GPS, interceptări prin telefoane, familii traumatizate, umilință, încălcarea în picioare a tuturor drepturilor elementare", a precizat aceasta.

În spatele lui se ascund securişti, probe false. Cine nu s-a întâlnit până acum cu statul paralele este un norocos, dar i se poate întâmpla oricui", a mai spus Lia Olguţa Vasilescu.

UPDATE 21:15 Matei Brătianu, lider sindical, pe scena de la mitingul PSD. Acesta cântă: „La Palatul Cotroceni, cântă cucuveaua, Iohannis și ai lui, și-au găsit beleaua”. 

UPDATE 21:00 Oamenii încep să plece în grupuri din Piaţa Victoriei, transmiste Realitatea TV. 

UPDATE 20:55 Tăriceanu: Vă promit că ascultările telefoanelor vor înceta

Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că astăzi este pentru el o după amiază foarte frumoasă. "Simt că adie un vânt de libertate", a spus acesta. 

Oamenii strigă: "Libertate, libertate!".

"Am venit să mă întâlnesc cu cei care mai cred că România trebuie să rămână liberă. Am venit la miting pentru a striga că judecătorii trebuie lăsați să hotărească liber, fără protocoale secrete. Cu toții am greșit când am crezut că după 1989 am câștigat definitiv dreptul la democrație și libertate", a precizat Tăriceanu. 

Tăriceanu a mai spus că "trăim într-o democrație controlată, de peste zece ani". "Ne luptăm cu un fenomen care amenință independența noastră: statul paralel omniprezent. Trebuie să continuăm să luptăm, trebuie să ne luăm libertatea înapoi. O democrație adevărată înseamnă o justiție corectă, separația puterilor în stat, respectarea rezultatului alegerilor libere. Vreți să trăiți din nou într-un stat polițienesc în care unul din trei români sunt supravegheați?", a spus acesta.

Şeful Senatului a mai precizat că statul paralel e cel mai mare dușman al nostru. "Sunt convins că nu veți accepta să spuneți că securitatea nu a murit, ci doar s-a transformat. Ea vrea să fie din nou la putere. Acum nu mai are în spate tancurile sovietice, dar s-a instalat pas cu pas", a mai afirmat acesta.

Conform lui, "noua securitate are doi părinți: Traian Băsescu și Klaus Iohannis". "Traian Băsescu a creat noua securitate și Klaus Iohannis o folosește împotriva opozanților politici. Sunt convins că nu vă veți lăsa intimidați. Vă promit că ascultările telefoanelor vor înceta. Fac un apel către toți cei care sunt acoperiți, din presă, justiție, administrație", a declarat Tăriceanu.

UPDATE 20:50 Liviu Pleşoianu a urcat pe scenă. Oamenii nu reacţioneze la apelul acestuia de a strigă diverse sloganuri. 

Acesta spus că Kovesi, Iohannis, Coldea și Maior s-au închis într-o sufragerie și le e frică. „Într-o țară liberă, nu poporului trebuie să-i fie frică, torționarilor trebuie să le fie frică”, spune Liviu Pleşoianu. Acesta scandează „Ieși afară cucuvea torționară”, însă o amenii din piață nu se grăbesc să îi preia scandările

UPDATE 20:40 Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe scena montat în Piaţa Victoriei. "Am ajuns să luptăm pentru libertate", a precizat aceasta.

"Aţi venit de voie la Bucureşti? Aţi venit cu drag la Bucureşti? V-a obligat cineva? V-a ameninţat cineva", i-a întrebat Gabriela Firea pe cei aflaţi la miting. "Bine aţi venit de bună voi la Bucureşti", a spus ea.

"Votul românilor este sfânt. Nu mai putem accepta în țara noastră să votăm și altcineva participând la mitinguri ilegale să confiște votul românilor. Mitingul nostru e legal, noi respectăm legea, noi nu o încălcăm niciodată. Această piață a Victoriei trebuie să fie a tuturor românilor. Nu mai trebuie confiscată de oameni plătiți de interese contrare intereselor noastre", a mai spus Gabriela Firea. 

UPDATE 20:20 Participarea surpriză la mitingul PSD. Conform Realitatea Tv, liderul PSD are parte de un susţinător surpriză. Zeci de mii de simpatizanţi şi-au dat întâlnire în Piaţa Victoriei, din Bucureşti, la mitingul împotriva abuzurilor din justiţie.

Printre ei se află şi iubita liderului PSD, Irina Tănase, care conform Realitatea Tv stă în zona unde stau miniştrii din cabinetul Dăncilă.

UPDATE 20:10 Liviu Dragnea a ajuns în Piaţa Victoriei, liderul PSD a ieşit din clădirea Guvernului după aproape jumătate de ore după liderii PSD şi ALDE. Oamenii flutură steagurile României şi aplaudă.

UPDATE 20:00 În jur de 110.000 de persoane se află la această oră la mitingul PSD.

În momentul în care se aude vocea lui Klaus Iohannis, oamenii spun în cor: "Huuuuo, demisiiiaaaa"

Staţia de metrou la de Piaţa Victoriei, închisă

Metrorex informează că, la nivelul Directiei Generale de Monitorizare a Ordinii Publice, din care fac parte toate institutiile cu abilitati in asigurarea ordinii publice, s-a decis ca, astazi, 9 iunie a.c., incepand cu ora 20.00, stația de metrou Piața Victoriei sa fie închisă.

Inchiderea stației presupune interzicerea accesului călătorilor în subteran și trecerea trenurilor prin această stație fără oprire. Stația se va redeschide la solicitarea instituțiilor abilitate.

Masura a fost luata pentru siguranta calatorilor, in contextul in care un flux mare de persoane tranziteaza zona Piata Victoriei.

UPDATE 19:40 Liderii PSD şi ALDE se pregătesc să meargă în Piaţa Victorie. Printre ei se află Viorica Dăncilă, Călin Popescu Tăriceanu, Gabriela Firea şi membri ai Guvernului. Toţi sunt îmbrăcaţi în alb. 

În timp ce pe un ecran era difuzat un material în care Klaus Iohannis îi cerea demisia Vioricăi Dăncilă, mai multe femei pensionare strigau: Huuaa!

UPDATE 19:15 39 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în Piaţa Victoriei. Acestora pur şi simplu li s-a făcut rău, cel mai probabil din cauza oboselii şi căldurii. 

UPDATE 19:00 În jur de 70.000 de oameni se află în Piaţa Victoriei la mitingul PSD.

UPDATE 18.45 Oamenii aflaţi în Piaţa Victoriei la mitingul PSD flutură steagul României şi al Uniunii Europene, fiind împărţiţi pe grupuri din fiecare judeţ.

Imagine incredibilă de la mitingul PSD: "Persoană abuzată de statul paralel"

Trotuarul de pe Șoseaua Kisselef este împânzit de manifestanţi. În acest timp din mașinile din trafic se aude către ei: "Dragnea, la pușcărie"

UPDATE 18:15 Manifestanţii poartă pancarte pe care scrie: "Am crescut veniturile românilor. Scuză-ne Klaus", "Vrem Guvernul României, nu Guvernul meu", "Prosperitate, nu securitate!".

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat că 22.000 de persoane vor reprezenta formaţiunea politică la mitingul de sâmbătă seară din Piaţa Victoriei.

"Noi am făcut un calcul al participării pe care au anunţat-o organizaţiile noastre şi, în momentul de faţă, sunt estimate să vină în Bucureşti 22.000 de persoane", a declarat Tăriceanu, la un post de televiziune.

UPDATE 18.00 Piaţa Victoriei este din ce în ce mai plină. S-au strâns peste 10 000 de oameni. Totodată, a avut loc şi un incident, după ce un copil care se plimba cu bicicleta a fost bruscat de un şef de detaşament al mitingului.

UPDATE 17.00 În jurul orei 17.00, Piaţa Victoriei este deja ocupată de câteva mii de oameni. În acelaşi timp, intrarea în Capitală pe la Autostrada Bucureşti Piteşti era blocată:

Ce s-a întâmplat de dimineaţa. Lungul drum al organizaţiilor spre Capitală

Pe de altă parte, încă de la orele 8.30, uniii susţinători PSD erau deja în Piaţa Victoriei. Mai exact, organizatori de la organizaţia Bucureşti. Aceştia au spus că au venit la mitingul PSD de bunăvoie, nesiliţi de nimeni. Mai mult, neagă că cineva ar fi primit bani pentru a veni să manifesteze împotriva abuzurilor:

În Iaşi, lucrurile stau diferit. Mulţi dintre ei nu ştiu de ce vin la Bucureşti, dar au înţeles codul vestimentar obligatoriu la mitingul PSD, drept urmare toți și-au luat tricouri sau cămăși albe. Au admis, în schimb, că merg pentru că i-a chemat primarul. Vor primi, în schimb, apă minerală şi mâncare:

Dar nu toţi susţinătorii PSD vor să vorbească deschis. Este şi cazul unui organizator PSD care a fost recalcitrant atunci când Realitatea Tv i-a adresat întrebări. Imaginile au fost filmate în Piaţa Victoriei, în jurul prânzului, şi nu au nevoie de comentarii: 

PSD Teleorman se pregăteşte de miting, în mod foarte serios. Astfel organizaţia a postat pe contul de Facebook foarte multe fotografiii cu simpatizanţii care vin spre Bucureşti cu maşinile personale. Toţi sunt îmbrăcaţi în alb, şi fiecare are în mână un steag tricolor. PSD Teleorman are şi un slogan pentru mitingul PSD din Piaţa Victoriei: "TELEORMANUL PLIN DE ENERGIE".

PSD Teleorman, imagini ireale de la drumul spre mitingul de la Bucureşti: "Plin de energie!"

PSD Bacău, mândru: "10 000 de băcăuani vin la miting. Românii ies în stradă"

Organizaţiile PSD sunt pe drum spre mitingul PSD din Bucureşti, dar nu oricum, ci cu mândrie. Este şi cazul PSD Bacău, care a postat pe pagina de Facebook mai multe fotografii cu autocarele care vin spre Bucureşti. Totodată, 600 de oameni vijn cu trenul spre Bucureşti. 

Pe lângă organizaţiile din ţară, la mitingul PSD vor participa şi liderii partidului, dar şi premierul, miniştrii. Viorica Dăncilă,  Carmen Dan, Eugen Teodorovici, Florin Iordache, Nicoale Bădălău au confirmat că vor participa la miting.Totodată, între organizaţiile judeţene se dă o adevărată bătălie: cine va aduce mai multe miii, sau chiar zeci de mii de simpatizanţi la protest. Cel mai probabil, organizaţiile din sudul ţării vor strânge cei mai mulţi. Spre exemplu, simpatizanţii Maramureş au plecat spre Bucureşti de vineri seară, în timp la Iaşi au plecat spre Capitală sâmbătă, la ora 10.00 dimineaţa. 

Pe de altă parte, şi autorităţile s-au moblizat exemplar: mitingul PSD va fi supravegheat din elicopter, mii de jandarmi şi poliţişti vor avea grijă să nu existe incindente. Mai mult, Jandarmeria a anunţat că vor exista inclusiv jandarmi care vor avea arme anti-tero, pentru a cotracara orice ameninţare. 

În schimb există şi dezavantaje pentru locuitorii Capitalei: centrul Bucureştiului va fi efectiv, blocat, întrucât străzile vor fi blocate de miile de autocare care vor aduce manifestanţii la minting. Nu este exclus nici să se închidă staţia de metriou Piaţa Victoriei, dacă situaţia o va impune, a mai transmis Metrorex. 

Totodată, miile de autocare și microbuze închiriate de PSD vin în Capitală în coloane. De la centrul PSD a venit și ordin. În fiecare trebuie să fie câte 6 steaguri tricolore și un steag al Uniunii Europene. ”Ora de debarcare este 18:00”. Aceeași de la care minoritățile sexuale pleacă din piață. 

Dar nu numai atât. Social democrații vin pregătiți și pentru cântare la miting. Vor primi pe hârtie patru strofe din Imnul României. Prima, a doua, a patra și a 11-a. Pentru cei care nu au înțeles încă de ce vin la protest, șefii lor s-au străduit să le explice din timp. 

Citeşte şi: 

Îndrăzneşte să crezi. Primii susţinători PSD au ajuns la Guvern: "Am venit nesilit, de bunăvoie!"

Miting PSD. Ce reguli trebuie să respecte toţi delegaţii care vin sâmbătă, la miting

Miting PSD. Membrii de partid au plecat spre Bucureşti: "Pornim să milităm pentru libertate"

PSD, încă o postare pe Facebook, pentru miting: "Bă Gică, e adevărat ca DNA şi SRI ne ascultă?!"