MENIU

Ministrul Muncii, anunț despre legea majorării pensiilor: „Ne batem pentru cetățenii români. Nu vreau să aduc așteptări nimănui”

Marius Budăi - Ministrul Muncii

Marius Budăi - ministrul Muncii a anunțat că noua lege a pensiilor va fi gata la sfârșitul acestui an, fiind asumat în PNRR acest aspect. Ministrul spune că nu promite creșteri de pensii până nu are ceva concret pentru a nu amăgi pensionarii.

„De asta suntem prezenți noi, PSD, la guvernare, să ne batem pentru cetățenii români și asta vom face în continuare. Ne vom bate și ne vom asigura că pe perioada cât suntem noi la guvernare vom încerca să îi apărăm pe cetățenii români, în primul rând, cu tot ceea ce se întâmplă acum cu aceste prețuri din energie și să ne aducem aminte de acea liberalizare sălbatică, însă nu numai de cetățeni trebuie să avem grijă și de firme să-și păstreze locurile de muncă. Problematica este mult mai mare din punct de vedere atât al protecției sociale, cât și a protecției angajatorilor. Nu vreau să aduc așteptări nimănui pe care să nu le putem îndeplini și atunci când vom avea ceva de comunicat vom comunica”, a declarat Marius Budăi.

Referitor la noua lege a pensiilor, ministrul a declarat: „Asumarea în PNRR este pentru sfârșitul anului, în câteva zile trebuie să încheiem acordul cu Banca Monidală pentru asistenţa tehnică, ne luptăm să fie încheiat la timp. Vom avea în trimimestrul I rezolvat acest jalon din PNRR, după care va urma perioada de asistență tehnică. Este o lege bună şi vom îmbunătăţi acolo unde trebuie. În paralel continuăm cu prima etapă a recalculării”.

Mai multe articole despre:
marius budai ministrul muncii pensii bani buget lege