MENIU

Mazăre: Mi-am dat demisia din toate funcțiile deținute în PSD. Până în vară nu voi mai fi primar

Primarul Constanței, Radu Mazăre, a anunțat, joi seară, că și-a dat demisia din toate funcțiile pe care le deținea în Partidul Social Democrat, potrivit Ziare.com.

"Nu mai îmi spuneți președinte PSD Constanța, că mi-am dat demisia din toate funcțiile din partid. Nu și din calitatea de membru de partid, că pierdeam primăria. Până în vară renunț și la funcția de primar", a declarat Radu Mazare, la un post de televiziune.

Edilul Constanței a precizat că nu a vorbit cu nimeni, din conducerea PSD, și că nimeni nu i-a cerut să își dea demisia, decizia aparținându-i în totalitate.

"Nu. Nu am avut nicio discuție cu nimeni. Astăzi, după plimbarea cu caiacul, pe care am făcut-o liniștit pe mare, mi-am dat seama că trebuie să scriu această demisie. Am scris-o. Nu mi se pare în regulă ca un partid să te considere vinovat, când un procuror începe o urmărire penală împotriva ta. Nu mi se pare că este echitabil și că are legatură cu prezumția de nevinovăție. Pe teoria nouă de curățare în partid, dacă mi se întâmpla ce mi s-a întâmplat acum două zile, trebuia să plec. M-a mâhnit și mă mâhnește această obediență față de procurori pe care o au cei de la conducerea partidului. În curând, voi renunța și la funcția din PSD și să facă ce vor cu partidul lor", a adăugat Radu Mazăre.

Pe de altă parte, edilul Constantei a afirmat, de mai multe ori în timpul intervenției sale, că vrea să renunțe de tot la viața publică, pentru că nu mai rezistă.

"Eu nu dorm liniștit. Dorm cu geanta la cap că te cheamă procurorul și te trezești în fața unei povesti de te doare capul. (...) Nu trăiesc o viață deloc plăcută. Asta m-a determinat și mi-am dat seama că nu am pentru ce să trăiesc așa cu geanta la ușă. (...) Fiecare om mai are dreptul și la viața lui. E adevărat că poate dintr-un anumit unghi poate fi privit ca un gest de lehamite. Aș vrea să pot să mai rad și eu. Eu nu mai râd în ultima vreme. Pentru ce?", a adăugat edilul.

În ceea ce privește dosarul său, Radu Mazare a explicat că prejudiciul de 26 de milioane de euro a fost calculat, de specialistul DNA, care a spus că tarifele de salubrizare, din Constanța sunt mult prea mari, dar că acest lucru nu ar fi real. Edilul din Constanța a făcut și o comparație cu alte câteva orașe, din România, dorind să arate că specialistul DNA s-a înșelat.

Pe de altă parte, primarul din Constanta s-a declarat dezamăgit de clasa politică, din aceste zile, și de modul în care se face politică în România.

Radu Mazăre, cercetat în libertate

 

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea DNA de arestare preventivă a primarului din Constanța, Radu Mazăre, urmând ca acesta să fie cercetat de procurori în stare de libertate, într-un dosar în care este acuzat de trei infracțiuni de luare de mită, două de conflict de interese și abuz în serviciu. În jurul orei 22:10, Radu Mazăre a părăsit sediul ÎCCJ.

Aceeași decizie a fost luată și în cazul omului de afaceri Sorin Strutinsky, însă acesta este arestat preventiv într-un alt dosar. Decizia instanței nu este definitivă. Potrivit DNA, în perioada 2006-2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, a solicitat și primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenționau să le dezvolte în Constanța, mai scrie Agerpres.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost reţinut, luni, de procurorii DNA, pentru luare de mită (trei infracțiuni), abuz în serviciu şi conflict de interese (două infracțiuni). Acesta a fost audiat de procurori mai multe ore, într-un dosar în care este implicat şi partenerul său de afaceri, Sorin Strutinsky, deja arestat preventiv. Mazăre a fost scos din sediul DNA cu cătușe la mâini și dus în arestul Poliției Capitalei.

La ieșire, întrebat pentru ce a fost reținut, Radu Mazăre a spus că pentru contracte la o televiziune la care el nu mai este acționar.

Anterior, la venirea la DNA, edilul a declarat că a fost chemat în legătură cu reclamația pe care i-a făcut-o Agenția Națională de Integritate și șeful acesteia, Horia Georgescu, de incompatibilitate.

"Nu știu ce acuzații mi se vor aduce. A mai fost făcută o reclamație similară în 2009, a fost anchetată, atunci au spus că totul e în regulă, acum, probabil pe aceeași reclamație, vor fi aduse alte acuzații. (...) Are legătură cu faptul că TV Neptun și ziarul Telegraf au câștigat niște licitații, la ele fiind acționar Strutinsky și eu sunt acționar cu Strutinsky la Hotelul Flora", a afirmat Radu Mazăre, la intrare în sediul DNA, acesta având asupra sa o geantă.

Întrebat ce face cu bagajul, edilul Constanței a spus că e pregătit pentru orice. "Sunt de zece ani pregătit pentru orice. În viață e bine să fii pregătit pentru orice", a susținut el.

Mazăre a mai spus, în glumă, că Arestului Capitalei i se mai zice acum ''beciul domnesc'', având în vedere ''lumea bună'' aflată aici, potrivit agerpres.ro.

 

Motivarea instanţei: De ce a fost eliberat Radu Mazăre

 

 

Judecătorul care a dispus lăsarea în libertate a lui Radu Mazăre arată, în motivarea deciziei, că iniţierea unor proiecte de hotărâri ale Consiliului Local Constanţa de către edil intra în atribuţiile de serviciu ale acestuia şi că matorii audiaţi nu au oferit anchetatorilor elemente concludente.
"Iniţirea unor proiecte de hotărâre ale Consiliului Local Constanţa de către inculpatul Radu Mazăre intra în atribuţiile sale de serviciu, nefiind de altfel reţinută în sarcina acestuia săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu ori a celei de neglijenţă în serviciu", arată judecătoarea Rodica Cosma, în motivarea deciziei de eliberare a primarului şi a omului de afaceri care i-ar fi dat mită.

Magistratul mai arată, în documentul citat, că declaraţiile martorilor audiaţi de procurori nu relevă darea, respectiv primirea sumei de 95.000 de euro, pentru ca primarul Radu Mazăre să asigure câştigarea licitaţiei de către firma Shapir Structures.

"Astfel, martorul Dichiu Carol, pe de o parte, face referiri cu caracter general, susţinând că licitaţiile sunt aranjate de societăţile deţinute prin persoane interpuse de gruparea Mazăre Radu Ştefan, iar pe de altă parte se referă la licitaţii organizate în cursul anilor 2004, 2005, 2008, 2009 şi nicidecum la licitaţia ce constituie obiectul cercetărilor din prezenta cauză. Nici ceilalţi martori audiaţi nu relevă elemente de natură a crea liantul dintre suma de 95.000 de euro intrată în contul lui Mazăre şi contractul de achiziţie încheiat cu societatea Shapir Structures", notează magistratul.
În aceste circumstanţe, în lipsa unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că omul de afaceri Avraham Morgenstern i-a dat lui Radu Mazăre 95.000 de euro pentru ca acesta să-şi îndeplinească sau nu, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intra în sarcinile sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, propunerea anchetatorilor nu putea fi admisă, a concluzionat instanţa.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi omul de afaceri Avraham Morgenstern, acuzat i-ar fi dat mită edilului 175.000 de euro pentru a-şi asigura câştigarea contractului pentru construirea locuinţelor sociale din campusul "Henri Coandă", au fost eliberaţi din arestul Poliţiei Capitalei în 9 aprilie, după ce instanţa supremă a decis cercetarea lor în libertate, sub control judiciar.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost contestată de procurori Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Mazăre şi Morgenstern au fost reţinuţi în 8 aprilie, după audieri la sediul central al DNA.

Primarul Constanţei este acuzat de procurorii anticorupţie că a luat mită de la Avraham Morgenstern pentru a ajuta firma acestia să câştige licitaţia şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.

Surse judiciare au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că fratele primarului Constanţei, senatorul PSD Alexandru Mazăre, este cercetat în acest dosar pentru luare de mită, după ce ar fi primit, şi el, bani în contextul favorizării firmei care a construit campusul de locuinţe sociale "Henri Coandă".

Potrivit anchetatorilor, Elan Schwartzenberg a fost ales ca intermediar pe traseul banilor de la Morgenstern la fraţii Mazăre, pentru că se bucura de încrederea celor doi.

Astfel, prin intermediul lui Schwartzenberg, într-un cont din Israel al lui Radu Mazăre au intrat 95.000 de euro, iar în unul al fratelui acestuia, 80.000 de euro, în două tranşe egale, susţine DNA.

Radu Mazăre a declarat, la ieşirea din arest, că banii puşi în contul lui de Schwartzenberg au reprezentat o datorie preluată de acesta de la "un grec" şi că în acest dosar nu a existat niciun denunţător şi nu s-a dat nicio mită.