MENIU

Premierul Bolojan s-a dus sub acoperirea unei "șepci", dar cu SPP-ist, la Târgul de carte Gaudeamus - FOTO/VIDEO

Ilie Bolojan și Adriana Nica, PR Editura Corint (foto: FB - A.N.)

Premierul Ilie Bolojan, apariție insolită la Târgul de Carte Gaudeamus din București. În geacă și cu o șapcă pe cap, șeful guvernului s-a perindat pe la standuri și, la fel cum procedează cu jurnaliștii, i-a sfidat pe expozanți și pe ceilalți vizitatori. Mai mult, deși se afla în spațiul public și este o persoană publică, a cerut să nu fie fotografiat.

Prezența premierului a fost semnalată de Adriana Nica, PR manager la Editura Corint, care a și postat o fotografie cu șeful guvernului.

Aceasta a precizat că Bolojan a rugat-o să nu fie fotografiat și a cumpărat „Întoarcerea marilor puteri”, de Jim Sciutto, jurnalist și analist CNN, care identifică o nouă ordine globală, marcată de incertitudine și de acapararea puterii la nivel mondial.

 

Ulterior, la standul altei edituri, un alt vizitator a încercat să-i ceară explicații premierului privind măsurile de austeritate care au afectat și vânzările de carte, dar Ilie Bolojan i-a răspuns, în stilul caracteristic, că ar putea să aibă bun-simț.

Una dintre măsurile de austeritate impuse de guvernul Bolojan, prin care s-au eliminat o serie de facilități, a dus la majorarea TVA pentru cărți la 11%.

Mai multe articole despre:
bolojan. gaudeamus carti sfidator