MENIU

Marian Neacșu (PSD) l-ar putea înlocui pe Dragoș Anastasiu - SURSE. Sorin Grindeanu neagă. Ce spune despre Radu Oprea, alt ministru cu probleme de dosar? -VIDEO

Potrivit unor surse citate de Realitatea Plus, Marian Neacșu de la PSD ar urma să preia atribuțiile vicepremierului demisionar Dragoș Anastasiu și, automat, să fie vioara întâi in programul reformei companiilor de stat. Tot din guvernul penal al lui Bolojan face parte și Radu Oprea, secretar general al Guvernului, care a avut dosar pentru evaziune fiscală, dar a scăpat doar cu amendă, după ce a plătit integral prejudiciul din dosar. În tot acest timp, premierul nu are nicio reacție.

Discuția privind posibilitatea ca Marian Neacșu să preia prerogativele lui Anastasiu ar putea fi tranșată la ședința de miercuri a coaliției de guvernământ.

Cu toate acestea, președintele interimar al PSD; Sorin Grindeanu, a afirmat luni că nu are de gând să-l numească pe Neacșu pentru a prelua coordonarea grupului condus în trecut de Anastasiu. De altfel, Grindeanu a precizat că cel mai în măsură să coordoneze acel grup ar fi chiar premierul Ilie Bolojan. 

Marian Neacșu are o condamnare definitive la șase luni de închisoare cu suspendare, din 2016, după ce și-a angajați ilegal fiica la biroul său de parlamentar. Între timp, Neacșu a fost reabilitat și a ocupat postul de secretar general al Guvernului, în cabinetul Ciucă și apoi vicepremier în cele 2 formule ale guvernului Ciolacu și, în prezent, în cabinetul Bolojan. Un alt ministru social-democrat cu probleme este actualul secretar general al guvernului, Radu Oprea. Acesta a avut dosar pentru evaziune fiscală, dar a scăpat doar cu amendă, după ce a plătit integral prejudiciul. 

Întrebat despre problemele penale ale lui Radu Oprea, Grindeanu a spus că acesta are un cazier curat.