MENIU

Liderul PSD Sibiu, despre Iohannis: Faptul că a renunţat atât de uşor m-a surprins

Liderul PSD Sibiu, despre Iohannis: Faptul că a renunţat atât de uşor m-a surprins

Liderul PSD Sibiu, Ioan Cindrea, se declară surprins de gestul primarului Klaus Iohannis de a demisiona din funcţia de prim-vicepreşedinte PNL şi spune că nu se aştepta ca acesta să renunţe "atât de uşor", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea, a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, cum comentează decizia lui Klaus Iohannis de a demisiona din funcţia de prim-vicepreşedinte PNL şi a răspuns că este "un act unilateral" pe care nu doreşte să îl comenteze.

Întrebat dacă acest gest l-a surprins, Cindrea a răspuns: "M-a surprins. Eu am crezut că...Eu de obicei când intru într-o activitate politică sunt consecvent. Faptul că a renunţat atât de uşor m-a surprins. Dar este o decizie personală pe care nu o comentez. Dânsul ştie mai bine care au fost motivaţiile".

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a anunţat, luni, că a demisionat din această calitate, precum şi din cea de membru al BPN, din cauza rezultatelor obţinute de PNL la scrutinul de duminică, mai ales din cauza voturilor de la Sibiu, unde PNL a obţinut 17,91 la sută, în timp ce Alianţa PSD-UNPR-PC are 31,19 la sută.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi-a anunţat şi el demisia din fruntea partidului, declarând, totodată, că BPN al PNL, demisionar, asigură conducerea până la Congres.

Mai multe articole despre:
PNL congres Sibiu primar Klaus Iohannis ioan Cindrea