MENIU

Cererea de reexaminare a președintelui pentru Legea Offshore, respinsă

Cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis pentru Legea Offshore a fost respinsă, luni, de Comisia comună economică şi pentru energie a Senatului. Proiectul a fost adoptat cu amendamente, cu 11 voturi pentru, două împotrivă şi trei abţineri, anunță mediafax.ro.

Gazele de la Marea Neagră și modul în care ele vor fi exploatate de statul român au declanșat un adevărat scandal politico-economic în ultimele trei luni, cu reverberații până la Casa Albă. Propaganda PSD s-a folosit de "poziționarea curajoasă" a lui Dragnea împotriva intereselor multinaționalelor ca să explice reacția agresivă a "statului-paralel" pentru debarcarea șefului social-democraților.

Recent, un senator PSD, Marin Gheorghe, a introdus două amendamente la legea offshore, aflată în comisiile din Senat la reexaminare, care garantează companiilor petroliere că nu va creşte taxarea gazului extras din Marea Neagră pe toată durata exploatării, iar cheltuielile de explorare de miliarde de euro vor fi scăzute din impozitul pe care firmele îl vot datora, scrie e-nergia.ro.

Primul amendament depus acum chiar de PSD uşurează substanţial povara fiscală a companiilor, care îşi vor putea deduce cheltuielile totale de explorare de la plata impozitului suplimentar introdus prin această lege.

Al doilea amendament important se referă la imposibilitatea schimbării cuantumului taxelor aplicate companiilor petroliere pe toată durata exploatării gazelor. Iată cum sună amendamentul: „(1) Regimul de redevenţe şi regimul fiscal prevăzute la art.18 şi art. 19 (cele care stabilesc cuantumul impozitului suplimentar, n.r.) nu se vor modifica, indifferent sub ce formă, în favoarea sau în defavoarea titluarilor de acorduri, pe toată durata acordurilor şi a prelungitilor subsecvente, (2) Cota procentuală prevăzută la art. 20 (obligaţia de a vinde 50% din gazele extrase pe piaţa românească-n.red.) nu va creşte pe toată durata acordurilor”.

PSD face pași înapoi pe legea offshore. Scurtă cronologie a războiului pe gazele de la Marea Neagră

Mai multe articole despre:
null