MENIU

La instanță, înainte de MOȚIUNE!

Dragnea si Tariceanu

Cu o zi înainte de moţiunea de cenzură care ar putea da jos Guvernul, liderii celor două tabere din PSD vin în faţa magistraţilor de la Curtea Supremă. Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, dar şi Victor Ponta au termene de judecată astăzi. Fostul vicepremier Gabriel Oprea şi fostul ministru Dan Şova sunt şi ei pe lista VIP-urilor care trebuie să se prezinte la instanţe. Tot astăzi am putea vedea primul proces al lui Sebastian Ghiţă care ajunge la final.

Primul a fost programat procesul lui Călin Popescu Tăriceanu în care ședul Senatului este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului în legătură cu retrocedarea unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa, alături de Prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein. Procesul a fost însă amânat după numai 15 minute, pentru că cei doi martori care urmau să fie adudiați nu s-au prezentat la proces. 

De la ora 9.00 este programat dosarul CET Govora, în care Dan Şova este acuzat că a produs un prejudiciu de un milion de euro complexurilor energetice Turceni şi Rovinari. Fostul senator Dan Şova are termen, marţi, la instanţa supremă și în procesul  "Turceni - Rovinari”, în care este judecat alături de fostul premier Victor Ponta.

De la ora 12.00 ar urma să aibă loc dosarul lui Sebastian Ghiţă. Magistraţii instanţei supreme judecă, pe fond, un nou termen al procesului în care omul de afaceri Sebastian Ghiţă este acuzat că i-a dat o casă fostului primar din Ploieşti Iulian Bădescu, în schimbul finanţării de la bugetul local a echipei de baschet Asesoft Ploieşti.

De la ora 13.00 are loc procesul lui Gabriel Oprea. Acesta este cercetat pentru abuz în serviciu şi în dosarul privind folosirea nelegală a coloanei oficiale, cauza deschisă după moartea poliţistului Bogdan Gigina, de la Brigada Rutieră a Capitalei. 

Și, în fine, de la ora 15.00 este programat  procesul lui Liviu Dragnea. Magistraţii ICCJ ar urma să audieze alţi trei inculpaţi în procesul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.

Mai multe articole despre:
null