MENIU

Klaus Iohannis şi Sorin Grindeanu se întâlnesc, miercuri, cu prim-ministrul Georgiei

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Sorin Grindeanu se vor întâlni, miercuri, cu prim-ministrul Georgiei, Giorgi Kvirikashvili, anunţă Agerpres.

Primirea oficială a lui Giorgi Kvirikashvili de către Sorin Grindeanu va avea loc la Salonul Oficial al Aeroportului "Henri Coandă", miercuri, la ora 11,15, potrivit programului şefului Executivului din România.

Ulterior, la Palatul Victoria, vor avea loc o întrevedere faţă în faţă între premierul Grindeanu şi prim-ministrul Kvirikashvili şi o întrevedere în plenul delegaţiilor română şi georgiană.

De la ora 13,30, la Palatul Victoria, cei doi premieri vor susţine declaraţii comune de presă.

Totodată, preşedintele Klaus Iohannis îl va primi pe premierul Giorgi Kvirikashvili, miercuri, de la ora 14,00, la Palatul Cotroceni, conform agendei şefului statului.

Pe de altă parte, în aceeaşi zi, de la ora 18,45, premierul Grindeanu va participa la o recepţie organizată la Clubul Diplomatic cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Georgia.