MENIU

Klaus Iohannis, la festivalul sașilor: Această comunitate este un exemplu extraordinar de frumos

Preşedintele Klaus Iohannis participă duminică, în localitatea Criţ, la manifestări organizate în cadrul celei de-a V-a ediţii a Săptămânii Haferland, un festival cultural dedicat promovării zonei săseşti din Transilvania. 

"Această comunitate recapătă vigoare şi întreaga regiune a intrat realmente într-un proces de revigorare, de refacere a atracţiei, de crearea unei atracţii pentru turişti pe care poate nu a avut-o în această formă înainte. (...) Este un exemplu extraordinar de frumos şi acesta este motivul principal pentru care am venit aici, să arăt că noi vedem aceste iniţiative, le salutăm şi sperăm să fie preluate şi de alţii aceste modele", a declarat, duminică, preşedintele Klaus Iohannis.

El a apreciat implicarea omului de afaceri Michael Schmidt, un sas originar din Criţ, în revigorarea zonei, prin fundaţia pe care o patronează.

Şeful statului a participat şi în urmă cu o săptămână, în Piaţa Mare din Sibiu, la Întâlnirea saşilor transilvăneni, cea mai mare manifestare de acest fel organizată după 1990.

Săptămâna Haferland, care a început miercuri, reuneşte concerte în biserici fortificate, piese de teatru, proiecţii de film în aer liber, demonstraţii de tradiţii populare, brunch-uri cu preparate săseşti, precum şi un bal săsesc.

Haferland se desfăşoară până luni în localităţile Archita, Roadeş, Homorod, Viscri, Buneşti, Saschiz, Meşendorf, Rupea, Criţ şi Cloaşterf.

Mai multe articole despre:
sasi Klaus Iohannis Săptămâna Haferland