MENIU

Ionel Dancă: „Eu nu mă aștept ca după consultări să iasă FUM ALB în ceea ce privește desemnarea unui nou premier”

Ionel Dancă

Ioneel Dancă nu se așteaptă ca după consultările de luni, de la Cotroceni, să iasă „fum alb”. Acesta a spus, la Realitatea PLUS, că va solicita în continare să se ia în calcul soluția Ludovic Orban premier, susținută de cei 40 de parlamentari liberali care l-au susținut pe fostul președinte al PNL la Congres.

„Această harababură de la nivelul conducerii PNL arată că actuala conducere este într-o degringolada totală și nu au nicciun plan. Planul lor a fost înlăturarea lui Ludovic Orban.

Deciziile luate de noul Birou Executiv nu doar că încalcă Constituția, dar nici nu respectă prevederile statutare. Aceste prevederi nu au fost respectate.

Noi suntem un grup de 40 de parlamentari care am spus încă din acum o săptămână care este soluția, deja la îndemâna PNL, care a demonstrat că poate trece de provocările actuale, soluția este: Ludovic Orban. A demonstrat că este capabil să treacă țara prin cele mai dificile momente.

Actuala conducere să țină cont de expertiza sa pentru a da României un guvern cu puteri depline pentru a face față provocărilor. PNL nu trebuie decât să ia act de decizia din martie.

În condițiile în care ai arătat că nu ai capacitatea politică și abilități pentru a da României un guvern este clar că este depășit.

Eu nu mă aștept ca după consultări să iasă fum alb în ceea ce privește desemnarea unui nou premier.

Vom solicita în continare să se ia în calcul soluția pe care noi am propus-o: Ludovic Orban. Nu există altă soluție, nu există altă persoană care să poată reface coaliția de guvernare și să redea României un guvern cu puteri depline”, a spus Ionel Dancă, vineri, la Realitatea PLUS.